stumble and fall

in plin proces de omorarare a idealismului necesar supravietuirii si fericirii.

hating you is the most exhausting. so pick me, choose me, love me.

i'm good. i'm gone. looking for the eternal sunshine of the spotless mind.

nu e normal asa: sa te doara tot, sa te bucure tot?

I used to rule the world

Now in the morning I sleep alone

Sweep the streets I used to own



in cercul restrans de oameni care nu se mai largeste - le-am dat tuturor sa guste din otrava mea, mi-au zis ce aroma are, cam ce ar trebui facut cu ea. ca s-o bei pan la fund sa o arunci sa vezi ce-i cu ea. mi-am vazut fata napadita de tristete- amaraciuni - gelozie - evadare - frustrare - speranta in oglinzi, apropiate, departate, strambe, moi, rigide.

orasu asta plin de lene, amaraciune, caldura, deshert spiritual, praf alb de nisip ce ne acopera creierii. azi sunt exolftamica, ma holbez la fericirea altora.



-Doctore da-mi o reteta pentru fericire

-da' ce, tu ai nevoie de fericire?

- pai nu?



sa poti sa te arunci si sa nu-ti pese cand te-ai lovit la cap, sau sa-ti pese doar atat cat sa schimbi locu'. spontaneitate si detasare iata-ti reteta. ia-o cat poti de mult.

pai si eu unde sunt in afacerea cu aruncatu'? eu ma iubesc bucatica cu bucatica.

everyone wants to be found. gotta lose yourself kid.



sunt ca o placa zgariata, nu nu ma pot opri acelasi cantec aceeasi poezie, te dor si urechile, nu de fapt nu te mai dor ca s-a terminat te-ai obisnuit cu acelasi fundal sonor uneori enervant asta cand il bagi in seama. muti acu' si ai terminat ma invart in gol, in golul din mine niciodata ca tine, ce vise.



si noaptea aducea singuratate ce se incolacea, ma strangula, imi sufoca organele in afara de cel al memoriei, de cel al regretului si de insuportabilele goluri in stomac.



Je veux seulement oublier
Et puis je fume



macar de-ar fi la fel de mult tot in toate.

city of laziness and lust

am evadat aici ca ultimu setos din desertul mult prea urban, prea inghesuit si prea mare, prea strain si incofortabil mie, ca fiinta napadita de boemitate. imi iau timp, ma fabric, ma cultiv, contemplu timpul care curge pe langa mine si imi zic a e doar un val din marea pe care o am la indemana. imi bag creieru la frigider, il plimb la cinema, prin carti doar, doar o scapa de frustrati de ganduri, de oameni si o incepe sa functioneze bine si in singuratate. ma mumific in cultura si alte chestii misto, ajutat pe altii, stat cu familionu in speranta ca o sa devin candva faraonu pe care il visez desi nu stiu daca procesu e reversibil.

And I have walked these streets so long
There ain't nothing right, there ain't nothing wrong

da, ma mai sufoc uneori in aerul asta de zen fortat si autoperfectionare. si atunci respir rapid, cate putin, fara sa-mi las timp de lanturi de ganduri care sa-mi fisureze casa de sticla. nu va vreau acum, vreau sa stiu bine ca imi apartin si ca imi pot fi destula. ca fericirea nu-mi sta la voi. ca libertatea inseamna sa ai curajul sa-ti oferi toate variantele inclusiv cele care te fac sa suferi. m-as transforma intr-un spirit si as umbla printre voi studiindu-va sa vad daca va sunteti credinciosi voua inseva macar atunci cand sunteti singuri. sa vad daca va e dor de mine sau doar de persoana cu rolul ala. am sa vad cat pot sa traiesc cu golul umplut numai cu mine. pana si ce scriu e infect. pentru ca m-am saturat sa imi exploatez jegu de emotii. daca as putea sa devin masinarie si la sfarsit dupa ce am ajuns unde am vrut (unde?!) sa mi se dea centru emotiilor inapoi ar fi super. te-as da inapoi la magazin pana imi da modelu perfect. si sa vezi ca te-am luat la acelasi pret.
delirez da o fac cu o luciditate cretina. chiar masochistica. asta face lenea. restu inca nu.

Am plecat iar pe drumul meu
Plin de ghimpi şi de
Amintiri cu tine.
Dar tu de ce dracu nu vii
După mine?

finding atma

have you ever told a lie

that was true more than truth

because truth it had lied

all its life when it spoke to you?

mi-am turtit creierii si mi i-am umflat cu pompa la loc zilele astea, mananc din stiinta si cugetarile altora ca sa ma umplu pe mine de lipsa ta, de discutiile interminabile si vorbele scurte pe care nu le-as accepta niciodata din prima, ca o adolescenta furioasa de 17 ani in fata unui batran impacat cu lumea, si tot sar sa stii, ma tot scald in oceanu de impacare, zen, psihologie umanista, pozitivista, citate misto, meditatie si alte chestii d'astea menite sa te unifice sa iti zica ca nu te ratezi ca nu trebuie, ca ia-o bucata cu bucata, si pe bune, chiar am invatat cate ceva, si mi-e ca o sa ma apropii atat de mult de mine ca nu o sa mai fie loc pentru nimeni. poate o sa ma transform in fiinta aia perfecta androginica, o sa fac multi copii cu mine, copii ai mintii, o sa traiesc impacata ca un ascet, un mic buddha cu proeminenta burtii in creier.

traiesc intr-un gol de timp, ca in putul din piesa de teatru, si nu inteleg de ce atata agitatie deasupra, pana la urma atata vorba si gand nu te inalta cu mult mai sus. sa treci prin iluzie, sa taci, sa o stii si sa o pastrezi, sa o contempli si sa o aduci inapoi atunci cand e nevoie, maestre Houdini. si sa ai incredere. mare incredere, nu stiu inca in ce. in general in bine. si in raul bun. lumea nu te va depasi

show your face to the sky

on a night when the skies echoe sounds

from inside of your mind

on the stage that you shone

where the sun did become you

and move with your thoughts

through the sighs and the scenesof the worlds

you have seenand the sights that have been

your reflection in shadows and dreams?

si toate lucrurile care inainte te omorau isi pierd importanta

anhedonic

Lili,

dupa 3 zile de presupusa distractie am ajuns cu capu intr-un butoi din metal urland si asurzindu-ma singura, de fapt sunt cam cele mai lucide momente din ultima vreme, din amorteala in doze mici, naturale si artificiale. Lili vreau timp cu tine, sa stam ca doua schizoide pe banca mintilor noastre comune si certate, sa ne privim in ochi fara pleoape Lili, sa stiu cine esti cu adevarat, sa stiu ca poti sa fii ceea ce vrei, sa stiu ca daca am sa sap tunelu asta prin care iesi la suprafata o sa stralucesti, o sa fim fericite, dar mi-e frica, al naibii de frica ca tu nu existi, ca doar eu te-am creat, mi-e frica si sa nu cred in tine pentru ca daca tu chiar existi si ai pleca, si ce viata as mai duce eu fara ochii tai, prin care privim amandoua dar pe care ii privesc numai eu. Nu stiu ce fiica de regina oi fi tu Lili, cum incerci tu sa-mi controlezi drumurile, cum ma santajezi cu orgoliul si mandria ta, si totusi nu te dezlipesc de mine, nu, pentru ca as fi si eu mediocra si normala, sau chiar vreo intelectuala multumita da fara nebunia pe care mi-o dai tu m'as speria cateodata cand privindu-ma in oglinda n-as vedea pe nimeni, nimeni interesant, nimic exceptional, macar deosebit.
Quo vadis, Lili?

Otilia

Otilia e fata care atunci cand nu doarme aproape ca viseaza. de fapt n-am putea spune exact in ce stare de constiinta se afla, fiindca, odata trezita ochii ei se intorc spre inauntru. Ce o face pe ea atat de diferita sunt ochii ei de sticla, albi, laptosi. Irisul sau mov, adevarat, n-a fost vazut niciodata pentru ca ea priveste lumea reflectata in spatele ochilor, pe o pata neagra, ca un ecran de la cinema. atunci sta cu obrajii in palme si ochii intredeschisi lasand sa se vada irisul verde, construit din reflectia frunzelor, cerului si marii, ca mama ei si ceilalti sa nu se sperie atunci cand vor vrea sa-i priveasca ochii albi. Daca intr-o zi Otilia si-ar deschide ochii cu irisul cel adevarat spre lume, s-ar speria si probabil ar orbi de la lumina ce inconjoara toate lucrurile, mormanele de lucruri pe care ea le vede inghesuite intr-o pata neagra, pe creierul tesit, ca un ecran de cinema...

L'air des cedres

Ieri am fost sa vad poze facute de Otilia de prin toate colturile lumii. Imi descria viu ce-i in fiecare din cele 200 de fotografii ai ochilor ei.

no love, no glory, no hero

Traiesc spirala disperarii mele. Ferice de aia care se plang ca au o viata circulara, care au impresia ca bat pasu' pe loc. Spirala mea nu e ascedenta, se scurteaza, sa interiorizeaza, se strange in jurul meu ca un sarpe boa, hipnotizandu-te pana ajungi sa il simti strans de gat, pana il simti rece peste tot corpul, pana incepi sa te sufoci. Si pe masura ce mergi pe spirala dispar oameni din jurul tau, pleaca sau se intorc cu spatele, tu mergi ca prostu crezand ca apar altii fara sa vezi ca pe masura ce distanta e mai mica nu ai cum sa intalnesti lume. Intr-o sambata seara te trezesti ametit de atata invartit intr-un picior pentru ca astia 5 cm patrati sa singuru loc pe care il mai ocupi pe lumea asta. Libertatea ma stranguleaza in loc sa ma elibereze. Orasul asta mare si plin de oferte nu inseamna nimic daca nu am cu cine sa ii umplu colturile. Si sunt mult mai multe colturi decat dincolo.Cred ca o sa-mi putrezeasca creieru de atata singuratate si frustrare. Ma simt ca cea mai stearpa femeie din lume, care ajunge la menopauza dupa ce toata viata s-a chinuit sa faca copii.Eu m-am chinuit sa fac prieteni. Acum stau aliniati ca niste bibelouri goale pe dinaintru si nu mai reusesc sa-i umplu cu nimic. Nu mai stiu la ce as putea sa-i folosesc. N-am inteles niciodata papusile de portelan cu care nu poti sa te joci. Si daca le sparg si pe astea cu ce raman?M-am saturat sa ma am pe mine, m-am avut de atatea ori, ma stiu pe de rost, parca mi-as imparti corpu cu o fata batrana.

This time, This place
Misused, Mistakes
Too long, Too late

Ma intreb cat mai dureaza pana se intampla ceva. sau daca nu ma mai viseaza nimeni?

There's a blade by the bed
And a phone in my hand
A dog on the floor
And some cash on the nightstand
When I'm all alone the dreaming stops
And I just can't stand
So goodnight moon
I want the sun
If it's not here soon
I might be done

In search of Sunset

We cross our bridges when we come to them and burn them behind us, with nothing to show for our progress except a memory of the smell of smoke, and a presumption that once our eyes watered.





- Toti fluturii sunt liberi.


- Asta nu mai e, de ce il tii in palma?


- Nu l-am prins eu, el s-a asezat. O fi sinucigas.


- Destept. Daca moare o sa devii prizonierul lui.





Un filozof cred spunea candva ca metafora deosebeste oamenii de animale. cata metafora ne mai permitem, cat de complet lipsiti de ea sunt unii, sau ingrozitor de banali si conformisti in ea altii, atat cat sa nu batem la ochi, sa nu parem usor dezaxati sau prea noncomformisti. dupa cum spuneam marea frica a omului e inadaptarea. o sa ne creasca foarfece intr-o zi in loc de maini daca supravietuirea ar depinde de asta. yes, Edward. ca niste insecte, unele foarte reale, palpabile, cu unghiuri drepte, practice si neslefuite altele colorate, blurry, zburand drogate de propriul vis in care traiesc. M-am trezit si eu, jumate metamorfozata, fortat oprita de antena din emisfera stanga, uitandu-ma crucis la mine, fiecare ochi vazand altceva, fiecare parte descurcandu-se in una din lumi, niciodata destul, prea colorata sau prea concreta, stiind de toate dar niciodata destul, impresionand prin originalitate dar niciodata semanand cu totul pentru ca ceilalti sa te identifice cu ei. undeva atarnata pe o panza pe care ai inceput sa o impletesti singura, si n-ai reusit sa o termini pentru ca gaseai alta ideea de model. undeva in amurg cautand aceeasi diformitate la alta insecta, ca se le puneti cap la cap, sa iasa doua intregi diferite.





ma contemplu prin gaura asta a cheii din mine, mai rau decat un voyeurist convins. cum sa nu fie placerea dubla privindu-te, si fiind in acelasi timp in actiune, privitor si beneficiar al placerii. partea proasta e frustrarea omului de dupa usa. pentru ca desi sunt la fel el nu poate sa se alature, nu pentru ca ar fi incuiat ci pentru ca nu se cuvine. si trebuie sa stea cineva de paza. si cand omu de dinauntru e singur, ceea ce il face trist pentru ca nu stie ce altceva sa faca decat sa se simta bine, voyeurul nostru trebuie sa stea in continueare de paza, sa se faca ca nu se uita cand trece cineva, sa salute si sa intrebe de vreme. poate sa si uite.nu-si da seama ca blocheaza intrarea. cine ar intra intr-o camera cand mereu e cineva la usa, amabil dar expeditiv.atata egoism degeaba. oricum e frustrat. mai degraba nu stie cui sa ii dea voie, daca e destul de bun pentru spectacolul pe care il vrea, daca actorul care l-a parasit pe cel dinaintru mai poate fi inlocuit cu cineva cel putin la fel de bun. partea proasta e ca stand atat de mult pe dianfara, si vazand atatia oameni, stie sa recunoasca ce nu vrea dupa cateva minute. degeaba cauta in spatele ochilor, mainilor, hainelor, celule si sinapsele, pielea, nebunia, descarcarea pe care o aduce intrarea in camera. cum crede ca vede ceva are senzatia ca se minte, cum i se pare ca simte isi pune lupa in actiune. ar incerca ceva inedit, nou, dar ar trebui sa dea buzna pe usa. sarman voyeurist, o fi creierul cel mai erogen organ dar partea prosta e ca tot el tine de usa.

de ceva vreme imi tot vibreaza diafragma, parca vad pasii care o lovesc, unii dintre ei sunt facuti de picioarele mele, imi vad pantofii, simt muzica asta cum imi strange stomacu si imi subtiaza ochii. undeva o pestera din spania, un bordel imputit din argentina unde pielea se amesteca cu transpiratia, cu violenta, cu semi-intunericul, cu viata nebuna, picioarele impleticindu-se calcandu-se, sarind, lovind in podeaua aia parca ar vrea sa omoare gravitatia sau sa se scufunde in ea, sa se contopeasca cu noroiul in loc sa faca slalom printre balti stropindu-se...tocuri cioplind in inima, pana ajunge sub forma de flacara,pana explodeaza in sute de bucatele pe care poti sa le pipai sa le strangi, pulsand inca in pumni.






Everyone has a shadow. And the only way to get rid of a shadow,is to turn off the light. To stop running from the darkness, and face what you fear. Head on.

Libertango. cate apusuri ma m-ai lasi sa infrunt singura?

back to the new black - reinventing grey -

Spaţiul e paradisul, timpul este infernul - Cartarescu

infernul timpului vine din circularitate. inevitabil lucrurile ajung in impasul in care au mai fost odata. ca in spirala evolutiva trebuie sa treci pe unde ai mai fost ca sa ajungi mai sus. cat de sus? ma intreb constant dupa fiecare sacrificiu, compromis, purificare prin suferinta si renuntare sau pur si simplu abtinere. ca baronul Munchhausen care se ridica singur tragandu-se el insusi de par. un sut in fund e un pas inainte doar daca vrei sa pasesti, nu te intreaba nimeni cand esti gata sa mergi.singur. cat de departe? pana cand pierzi tot ce stiai ca e in jur, pana cand peisajele nu iti mai sunt familiar de comode si ajungi acolo, unde iti era frica. acolo e locul de care fuge fiecare, e constiinta realului, a efemeritatii, a rolului pe care de fapt il ai in marea care se invarte in jurul fiecaruia, dandu-i senzatia ca e doar in jurul lui. ca sa nu uiti ca exista acolo, ca sa nu uiti de tine, ca sa mai simti desi amigdala si tot sistemul limbic e lasat uitarii de lobul tau frontal mielinizat
exista sutul in fund si autoridicarea. eu l-am simtit mai degraba ca pe un pumn in stomac, fiecare cu organul lui sensibil.

ca sa evoluezi trebuie sa te intorci, sa retraiesti, sa restructurezi si tzac, mai departe. rapid, intens si fara timp aiurea de ros unghiile. pentru ca oricata alinare ai gasi in ce ai scris atunci, in ce traiai atunci (si da!, parca te-ai imprieteni cu tine din perioada aia)trebuie sa o rupi. si cu tine, nu numai cu el. sa te lupti si sa te iubesti, sa te devorezi si sa te degusti ca un canibal masochist. de fapt nu trebuie, dar instictul de supravietuire te invata. asta daca nu il refuzi, ceea ce mi se pare totusi indecent de extrem. nu de murit n-ai sa mori fara drogu' in care iti puneai bazele, pe care il stiai acolo la nevoie. sa mori in public nu se facea nici pe scena tragediilor grecesti. mergi ca hector, lupti stiind ca o sa se termine pt tine undeva si nu din cauza greselilor tale si dispari din peisaj fara scene telenovelistice. oricata mandrie ai avea si ti-ar placea ca ceilalti sa iti ingrijeasca ranile, sa te aclame, daca nu observa nu poti sa le fluturi cu ispravile tale pe la nas ca o pereche de chiloti intr-o mana de vanzatoare din piata. mori cu demnitate, istoria de uita. n-ai fost incomod. si nici sclipicios. dar ai avut de ales intre sa te imbraca in gablonturi ca sa atragi atentia sau a-ti pastra picatura de aur sub armura.

la 18 ani mi-am propus sa ma adaptez. oriunde. sa am succes, sa fiu privita, admirata, dorita in grupuri, curtata etc. ajutata si de maturizarea asta biologica care nu ne iarta pe niciunul am reusit sa uit de adevaratul motiv pentru care era darknimph, sa uit de melodii, de formatii, de stari, si din pacate chiar de oameni care simti ca te trag inapoi intrun trecut pe care nu-l mai recunosti. cand mergi la inaltime nu te mai uiti in jos. nu de alta da ametesti si cazi si nu ajungi nicaieri. poti sa risti si sa le faci pe amandoua. eu n-am vrut. acum ca sa urc zor nevoie tre sa ma uit in jos sa vad de unde am pornit. treaba ce ma face sa-mi fie putin scarba de lasitatea de a ma uita inapoi si totusi multumita ca am facut-o. nu stiu de ce. am fost confortabil. a fost virtual, fals? probabil. nu vreau sa stiu cat de aproape de made in china sunt. din cate vad nu destul. e lucru mare sa fii made in china, esti accesibil, pari de firma, nu trebuie sa se consume prea mult pt tine. si dai bine. plus k mai sunt atatia ca tine. deocamdata sunt doar big in japan.

rumegand amintiri pe care din fericire calculatorul si laptopul le-au triat scuipandu-le in timp impreuna cu virusii, inchei acest cerc printr-un fragment dintr-un blog vechi, cu o melodie cu care a inceput o curba din spirala asta si consumul unui drog, halucinogen, narcotic si excitator intr-unul cu perioade lungi de dexintoxicare, tolernta ridicata si cele mai nasoale stari de sevraj

"si...piesa asta este despre o persoana..care e departe acuma..."
-de ce asculti ?

-cum adik de ce?

- simplu` ... missing something or someone ? ... or ... ? doar iti place ..

"cu tot ce n-ai sa-mi dai....cu n-am sa-ti spun...am pierdut.."
-dar de ce e greu ? unde incepe ceva .. se termina .. altceva ? este obligatoriu ? daca nu termini precedentul .. se aduna prea multe dupa aceea i guess...
"n-am crezut ca vei pleca curand in nori...de fum arzand"
-so..it's like a goodbye...adik...se inchide..cercul-no .. it`s not a good bye it`s a " la revedere"
"o zi macar de-ai sta cu mine-n gand...."
-and...think about wat i've asked u
-da .. m-am gandit si azi ..

"si unde vei pleca din lumea mea...a-mara lumea mea...."
-nu ma simt ma aiurea .. ma comport ca si pana acum .. oricum nu-i nimic de facut ... tu incepi scoala iar eu plec la bucuresti .. asta ar cam fi drama verii sau zilei sau saptamanii mele
sau anului asta ...
si trecut

"ai fost un prost il intrerupse fata.Nu trebuia sa visezi,trebuia s-o iubesti...."
-pai .. parca au trecut okii aia pe langa mine ... si dupa ce ca toata vara i-am lasat sa stea departe .. acum trebuie sa-i las de tot ... sa-i las intr-o speranta ... okii aia .. adik unici ...

sfarsit si inceput de lume

la revedere frumoaso a fost ceva trist pe care sa-l iei cu tine in paradis

e melodia mea de inceput de an, pe care o fredonam acum vreo 2 ani. inutil sa mai faci vreun bilant pentru ce a fost, o previziune pentru ce vrei anu' asta. inutile regrete pentru un timp petrecut intr-un fel pe care la momentu respectiv nu vedeam cum as putea sa-l petrec altfel. pune fraul pe viata si zi diiiiiii. caci lumea e un etern nesfarsit atunci cand o simti cum palpita langa tine, atunci cand esti in ea. sfarsiturile vin doar atunci cand iesi din ea, cand stai. asta ne face dependenti sa fim in ea. cum sa traiesti cu un sfarsit in tine? dependentii de diferite narcotice, sunt bolnavi de independenta in fata lumii. boala lunga, moartea sigura.

they don't laugh at jokes

they laugh at tragedies

si timpul tau, ca o placinta din care mananca toti, din care vor toti, din care vrei sa dai tuturor, incat ramai nemancat, ti-e si frica sa nu-ti ramana in gat, sau te enervezi si musti pana iti ramane in gat. nu poti sa-l digeri singur. singur? parca n-ai fi singur. adica fiecare mesteca pentru el. digera la el. da macar e atmosfera cand mananca mai multi nu? numai oboseala de la sfarsit, cand strangi singur, si vezi cat a ramas, oboseala asta cand scrii, daca mai poti sa scrii, daca ti-a mai ramas vreo farama de placinta, daca mai poti sa mesteci, daca si iar...iti trebuie un motiv intemeiat sa mananci singur bucata cu scrisu. as putea totusi sa mananc de placere. e atata placere pe lumea asta pe care ne e frica sa o descoperim, si uneori pentru putina ne chinuim atat.

lady lights a cigarette,

puffs away, no regrets

takes a look around, no regrets no regrets

says "I am free", sings so soft as if she'll break

uneori imi vreau si eu placinta mea inapoi. no regrets? sure, that would be perfect. si undeva cateva clipe simti dureros cum esti, cum a trecut nu un an, ci timp, viata, momente, sa il masori in ani e ca si cum ai masura aerul in kilograme. undeva intr-o zi de ianuarie 2009 exista Anca...

lady lights a cigarette

puffs away

and winter comes

and.... she forgets

you were there for summer dreamin'

incredibil cat din tine poate sa ramana intr-u telefon mobil parasit un an de zile intr-un sertar, ca un mini jurnal, un almanah cu poze si mesaje dintr-o vara, nu demult, o vara traita cu ideea ca e ultima fara obligatii, fara nevoie de perpective, fara trebuie, cu nevoie de inconstienta si cu suferinta atunci cand nu sunt destule nebunii pe metru patrat, ca un claustrofob pe culoarul larg dintre doua lifturi. nostalgia perioadei de blond nebun, de stress pentru carnet, cu lucruri pe care mi le doream implinite, cu refuzuri copilaresti ale cuiva care vroia sa fie luata in serios, admirata, dorita. mi-e dor de dorul pe care il aveam atunci, idealist, pur si pervers in acelasi timp, fara autoironia si detasarea de acum. de emotii extreme, de noul cu care nu te obisnuiesti imediat, de curiozitate si frica. viata ca un parc de distractii, cu mountagne russe, cu trenulete ce te poarta dintr-o parte in alta, de accelerari peste limita admisa, de frane bruste cauzate de pierderea controlului, de vata de zahar in exces, de balci, si de a te simti bine in balci, de masurarea de forte, tir cu priviri pe sub ochi, de dat peste cap si de senzatia de rau de dupa. toate astea intr-un mobil izbit de masa la nervi, pe vremea cand inca aveam accese pe care nu tineam sa le controlez...dor de furtuna si soare.vise de vara.

dream on

Try to let go of the truth
The battles of your youth’
Cause this is just a game

cand stii ca nava pe care esti incepe sa ia apa la bord si iti dai seama ca lucrurile de care iti era teama se intampla stii precis ca trebuie sa o parasesti si sa te arunci in valuri inotand spre insula de langa. si paradoxal te simti eliberat atunci cand vezi cum se inunda pentru ca in sfarsit ai scapat de o temere. acomodarea e scurta pt o specie cu instict de supreavietuire si orgoliul propriei vieti, mult prea speciala pt a nu supravietui. faptul ca esti in apa si inoti devine un lucru cu care te obisnuiesti, devine normal,si cel mai important devine real dupa ce ti l-ai imaginat atata timp. e de bun simt. parca simti cum incep sa-ti creasca coada de peste, branhii, te adaptezi cu tot corpul, si mai ales cu toate dorintele si viziunile. cand ajungi pe insula ti se pare ca nici nu merita sa te gandesti cat te-ai chinuit, oricum trebuia sa ajungi aici, asa ca, felicitari, ai facut-o cum trebuie, si te rugam sa nu te mandresti cu asta din moment ce aproape toata lumea a facut la fel. oricum ai inota, pe spate, intr-un picioar, fara o mana, pastreaza-ti aceeasi relaxare afisata de parca e o concesie pe care o faci, jucand rolul asta de om care se chinuie sa ramana la suprafata.

Paying debt to karma
You party for a living
What you take won't kill you
But careful what you're giving

si mai sunt momente ca asta cand revii in constanta, cu barcuta de salvare sa vezi ce a ramas din epava navei din care ai fugit, sa vezi caat de bine iti e acum pe insula bucurestiului. dar epavele astea iti dau la inceput sentimentul ala intens pe care il aveai pe furtuna, furtuni ce nu vin pe uscat, furtuni ce sunt doar pe mare, doar la mare, furtuni cu care ai uitat cum e sa te confrunti, cu care te obisnuiseai atunci cand erai pe vas. incepi sa te simti tu cu totul, mai ales pe dinauntru, contractia fiecarui muschi, fiecarui gand, tremurul in fata apelor, si mirosul, mirosul ala nebun, salbatic, miros pe care nu il simti pe uscat, in aglomeratie, in strazi pline, lumini si lucruri pe care ti le doreai si le ai. e aroma luptei cu valurile din tine, sensibil la fiecare rafala de vint. cand esti pe insula e de ajuns sa intri in casa, sa aprinzi lumina, si sa-ti tragi plapuma peste cap, sau sa razi cu ceilalti de furtuna. dar si agitatie din tine pe epava se stinge incet, fiinca iti dai seama ca nu mai este real, pt ca trecutul nu mai e real, si acum stii cum sa te aperi de lucrurile ce amenintau sa te scufunde inainte. trista si practica acomodare cu lucrurile pe care le asteptai cu emotie si care devin doar o parte normala din tine, si totusi nu poti sa simti tristetea pentru ca nici nu ai vrut sa ramai un vesnic inotator intre epava si insula.

It's time to forget about the past
To wash away what happened last
Hide behind an empty face
Don't ask too much, just say'
Cause this is just a game

Joker's laugh

In general observam o abundenta de cuvinte, uneori absolut enervanta si de multe ori plictisitoare, cuvinte are in majoritate cazurilor ascund ganduri atat de simple si de necenzurate si probabil de neacceptat in societate. Aici tre sa recunosc ca una din bubele mele principale e un enorm orgoliu social care contravine dispretului tot mai mare fata de ce se intampla in jur si pare ataaat de important pentru unii de parca ar fi real.

Sa pomenesc de bac sau de admitere ar fi chiar desuet intr-un moment in care lucrurile cu adevarat importante par sa urle si sa darame tot ce construim in imaginar de atata vreme. Viata noastra se invarte atat de putin in jurul realitatii, incat fiecare farama din ea ne stanjeneste cumplit, ne sufoca planurile. Sa treci de la liceu la facultate e (pentru curajosi) ca si cum ai deschide usa in timpul avalansei de zapada. Te ia pe sus, te ingheata, te imobilizeaza si te tranteste cu fundu' in sus la kilometri distanta de unde stiai ca esti. In orice caz nu unde ai fi vrut sa fii.

So break me shake me hate me take me over

When the madness stops then you will be alone

In jurul nostru se intampla nenorociri adevarate. Dar cel putin sunt catalogate ca nenorociri, lumea le compatimeste. Nu le invidiez pentru nimic in lume. Totusi e umbra de regret si de amar pentru nenorocirile astea mici, ascutite, chiar sarcastice, pe care nimeni nu le poate intelege in locul tau, pentru ca au propietatea de a fi individualizate, care iti ascutesc ironia, neincrederea in ceilalti, egoismul, si in general, individualismul. E clar ca esti singur, oricati prieteni din toate cercurile ai avea. Si iluzia de a imparti pe jumate neimplinirile tale ca om unei alte persoane, daoare mai tare al final cand descoperi ca celalalt n-are nici un chef, ba chiar considera neplacerile proprii mai importante decat ale tale.

God, don't you know that I live with a ton of regret?

'Cause I used to move you in a way that you've never known

But then I accused you in a way that you've never known

But you've hurt me in a way that I've never known...

Cred ca sunt 2 feluri de ipocrizie. Una asumata, pe care lumea o recunoaste repede si o acuza si mai repede. E ca un fel de piesa de teatru dar devine inofensiva deorece actorul ii stie limitele, si se opreste atucni cand rezultatele se schimba. Cealalta, mult mai grava e parte a tuturor, mai mult sau mai putin, neconstientizata, ceea ce inseeamna ca nu declanseaza nici remuscari, nici constientizara rezultatelor, intr-un cuvant, fericiti cei saraci cu duhu. Macar eu imi recunosc accesele de ipocrizie, din interes sau din dorinta de a simplifica lucrurile. Dureros e felul in care fiecare se eschiveaza de la a se accepta in afara normelor, se contracta, se stramba, se chircesc numai sa fie cum "trebuie". si cand asta se manifesta in lucruri cu adevarat importante atunci rezultatul e de-a dreptul meschin. But, don't cry for me, Argentina.

does it bother you now all the mess I made

does it bother you now, the clothes you told me not to wear

does it bother you now all the angry games we played

does it bother you now when im not there

capul lui bacu' vrem

bacu e asa o perioada...pe care o astepti toata cls a 12a...adik nu o astepti, o pomenesti, faci glume haha ti-ai invat..nuu ehh las ca ne descurcam noi. dupa treaba devine serioasa si te astepti sa se intample vreo iluminare de la toata lucururile concetrate in cateva saptamani, poate cateva zile inaintea lui. parca simti ca in cap ai numai post-ituri colorate lipite de-a valma in functie de materie, de subiect, de varianta si ti se face greata de cate ori citesti sau repeti ceva, rau de la atatea litere care se unesc intre ele de prea putine ori. singurulul lucru pe care mai pot sa-l asimilez sunt meciurile (slava dlui!) cea mai diluata informatie posibila. ma uit des in oglinda sa observ daca nu cumva am capu mai tuguiat sau se citeste vreo scilipire geniala in ochi-mi. ca sa nu mai numaram orele de disperata incercare de a dormi, defect ineducabil, cultivat din copilarie. si partea cea mai proasta e ca in raport cu plinurile astea intelectuale, toate par goluri.cum ar fi sa traiesti mancand doar maru intelepciunii? dar...razbim noi cumva...la lumina..?!

c'est fini, la comedie

This town is colder now, I think it's sick of us
It's time to make our move, I'm shakin off the rust
I'm staring down myself, counting up the years
I think I'm moving but I go nowhere
Yeah I know that everyone gets scared


sunt momente, cam din 4 in 4 ani (si nu alegerile) cand te chinui sa profiti de ultimele secunde minute, zile repetandu-ti in cap ca se termina, si ca la final totu tbuie sa fie mai bine decat in tot timpu asta. desi situatia devine mai grava cu atat cu cat ai mai putine etape d'astea in perspectiva. cred k undeva oamenii ori supraliciteaza ori subliciteaza mom de trecere dintr-un stadiu in altu tocmai pt ca le e teama ca nu au facut tot ce trbuia, pt ca nu sunt siguri ca ce va urma va fi cel putin la fel de bine. eu am ramas in faza de nu-mi vine sa cred si prefer sa ramana asa in tot momentu asta de gol itnre doua etape. n-as putea spune sigur ce vreau sau ce astept, si m-am saturat de starea de animatie pentru succese viitoare...si ca sa-l parafrazez pe Moromete...cum sa traiesti, daca nu esti fericit?

no sky for your sun

"Eu as vrea ca fiecare lucru sa-mi apartina de parca n-as iubi nimic pe lume in afara acelui lucru; dar le vreau pe toate si am mainile goale."

Eu ma vad din afara ca un regizor surd. Adica nu ma aud doar gandeasc ce am zis. Daia cre ca mi-ar fi greu sa fac meseria asta. Si mai imi fac si scenarii. asta mai mult dimineata si seara. uneori cred ca mi-ar fi mai bine noaptea decat ziua. adica tu nu simti ca esti mai mult tu noaptea? e ceva ce ma innebuneste, nu stiu inca in ce colt sau unde din minte, de fapt nu cred ca vreau sa-mi dau seama pentru ca poate as vrea sa-i dau curs, si s-o ia mama naibii de treaba ca eu numai de asta nu am timp. si nici curaj. adica, paradoxal, am din ce in ce mai putin curaj. si eu credeam ca dupa ce devii major si scapi de ai tai ai lumea la picioare ca ei te tin in loc. aiurea te iubesti mai mult decat te iubesc ai tai cum ai putea sa-ti risti pielea, si onoarea si tot ce crezi tu ca-i strans in atatatia ani. Ah, si-mi ziceai ca vrei o fata cu liceu terminat. Pai, tu nu-ntelegi ca nu mai e fata, e deja femeie, are griji, chestii, scopuri in viata. Adica la saispe-saptespe ani mai merge, mai cu marea, mai cu visele, mai cu vama. A cam trecut vremea, si parca as vrea altceva, multe altceva-uri, multe optiuni care sa urle la mine ca in Alice din Tara Minunilor, ia-ma, bea-ma, manaca-ma. Si eu sa iau in fiecare zi din alta pana imi place una prea mult, da sa stiu ca si restu raman acolo, expuse, gata sa le iau la pachet. As innebuni sa stiu ca eu as putea reprezenta doar o oferta. Si asta paradoxal pentru ca nu stiu nici eu ce reprezint uneori. Tu nu simti cum te scurgi? de fapt nu ca te scurgi, asta ar insemna sa ajungi dintr-un loc in altul, sa iei diferite forme, eh, ar fi prea interesant. Te scurgi si tu asa ca intr-o clepsidra, ca nisipu' ala colorat, pac-pac, dintr-o parte in alta, fara sa te termin cu totu. macar sa zici ca ai temrinat-o si o iei de la inceput. sau ca gata asta e capu, aste-as picioarele asa tbuie sa stau. Nu, te muti asa ametitor, fara sa mai tii minte cum a inceput totu'. Asa-i?

on your way to runaway

And so it is

Just like you said it would be

Life goes easy on me

Most of the time

No love, no glory No hero

Noi ne schimbam si vremurile odata cu noi.

Si n-ai stiut sa inchizi usa dupa tine....

De cat timp ma rog sa se intample ceva nou, sa izbucneasca ceva, ceva-ul ala care palpita si se dilata pana la punctul de implozie...numai ca cevaurile au un talent sa se intample toate la un loc incat nu mai stii sigur ce iti doreai inainte. dincolo de lucrurile pe care le tinem strans sa nu se desfaca, le carpim, le coasem la loc pana nu mai seamana deloc cu ce erau inainte, vine faptul in sine care te izbeste cu puterea lucrului pe acre n-ai fi putut sa il admiti fiindca, nu-i asa, atat de rau nu poa sa fie. de parca dincolo de haha-uri si zambete camera nu sa rastoarna cu susul in jos, nu se invarte in minte, si ce-i mai ciudat e ca voua vi se pare normal, perfect explicabil si mai ales necesar ... si atunci intr-o singura secunda lumea cade in fund si eu in cap cand tu intrai pe usa...

I think I'm a dreamer, I dream my life away, my eyes wide shut

stiu, e ciudat, mai ales ca simt luciditatea in ceafa zbierandu-mi sa ma trezesc sa revin cu piciorele pe pamant adica sa ma intorc brusc la 180 de grade si eu si camera, ca de ce am ajusn sa sfidam gravitatia si toti ochii aia uitandu-se in gol la mine n-au inteles ca eu am astept asta, ca senzatia de cadere e singurul lucru mi-a ramas din visele in care zburam si plonjam acolo pe plaja, si ma trezeam de fiecare data inainte de a ajunge acolo. si ca niciodata asta nu ma speriat pentru ca undeva eram tot eu care ma salvam si n-as putea sa las pe altcineava sa faca asta, sau nu vreau dar acum ma imbat cu bruma asta de inconstienta si trag din ea ca din ultima tigara pe luna asta, sau dintr-un joint pe care nu l-am fumat niciodata pentru ca n-am stiu cum. si doar frica, frica ca n-ai putea sa mergi pana la capat, nu stiu ce inseamna asta poate e maine sau la vara sau poate nu e nevoie decat de o ora, sau ca n-ai sa-ti dai seama ca se intampla ceva pe care il controlez doar prin faptul ca nu vreau sa il stric ma opreste sa las lucrurile sa se intample intr-o ordine noua. sau poate mi-e frica sa stric secunda aia de izbucnire cu un car de planuri de viitor care oricum nu-si urmeaza firul logic...

Did I say that I loathe you?

Did I say that I want to

Leave it all behind?

I can't take my mind off of you

My mind...my mind...

'Til I find somebody new

Saw the world turning in my sheets

And once again, I cannot sleep

Walk out the door and up the street

Look at the stars beneath my feet

Remember rights that I did wrong

ce n-as da sa o ia razna vremea sa fie brusc afara acum 30 de grade sa scot capu pe geam si sa fie ma cald si mai calm decat inauntru, sa fie liniste, ca si cand toata presiunea atmosferica ar sta pe loc, sa se dilate si timpul de la caldura asta neasteptata, sa intepeneasca tot, sa pot sa simt ca tot ce fac nu e inutil tocmai pentru ca orice lucru normal e inutil in conditii speciale. sa nu mai vina nimic spre mine, ca un stop-cadru in care pornesti tu pe urmele lucrurilor care iti dau tarcoale, in care ai destul timp sa te uiti la ele si sa le analizezi ca pe jucarille, cartile sau orice alte lucruri pe care le ai in vitrina, prin bibilioteca.

There is no place I cannot go

My mind is muddy but

My heart is heavy, does it show

I lose the track that loses me

pana si o carte mi-e greu sa cumpar pentru ca m-ar putea duce undeva, in care lucrurile se schimba, si iarasi play, iara vin spre tine mai multe si incontrolabile si nu conteaza atat ca ele exista cat ca la un moment dat o sa treaca prin tine, si ceva din ele o sa ramana in tine, si deja sutn atat de multe, si diferite, si vor fiecare, au o vointa proprie, o durere proprie, cred ca ajung sa si iubeasca singure, sau sa se iubeasca atat de mult pe ele incat sa nu te mai lase sa le schimbi, sa le arunci.

And maybe someday we will meet

And maybe talk and not just speak

Don't buy the promises 'cause

There are no promises I keep,

and my reflection troubles me

n-am putut niciodata sa ma depasesc, intodeauna mi-am luat-o inainte...

I'm not calling for a second chance

Give me reason, but don't give me choice,

Cos I'll just make the same mistake again

Bus stop

All around me are familiar faces

Worn out places, worn out faces

Bright and early for their daily races

Going nowhere, no expression

de cand ma stiu ma trezesc imaginandu-mi ca traiesc, altceva, apropape fascinant, dar pe care n-as putea s ail traiesc acum nu pentru ca ar fi imposibil si pentru ca nu sunt eu inca cum ma vad, pentru ca n-am devenit inca ce-mi imaginam si inca ma mai trag inapoi nimicuri, sau poate lucruri importante pe care nu le iei in calcul in viata ta ideala. sau poate e prea trist sa stii ca ceva e imposibil, ca e o nepotrivire de caractere intre tine si viata ta perfecta, inaltatoare, pasionanta. si pentru atata lucuru sa divortezi de ea?

sa te schimbi?

sa devii una cu ea?

sa o schimbi pe ea?

sa nu mai fii?

And I feel the way that every child should

Sit and listen, sit and listen

Went to school and I was very nervous

No one knew me, Hello teacher tell me what's my lesson

Look right through me

ma oboseste in fiecare dimineata imi dau seama ca pana si visele de peste noapte sunt mai intense decat tot ce traiesc peste zi, sunt multe, sunt fara regrete asa cum imi place mie. de fapt asa ar si trebui sa fie nu? sa traiesti multumit ca ai visat ce n-ai trait si ai trait bine, ai facut tot ce trebuia. ca societatea e formata din oameni care nu te lasa sa fii mai mult decat au fost ei, tematori ca ai putea sa nu trebuiasca sa visezi atat de des, sa n-ai nevoie de vietile altora din reviste, ecrane. ca ai putea sa tresalti mai puternic decat ei.

And I find it kind of funnyI find it kind of sad

The dreams in which I'm dying

Are the best I've ever had

nici macar aeru de afara nu imi mai promite ca se intampla ceva. "Coborati?". Nu, uneori intepenesc asa in dreptu usii. am o pasiunea nebuna sa ma prefac ca o sa cobor la prima si sa te pun sa ma astepti. macar tu poti sa ma ocolesti. altii inca sunt in acelasi autobuz cu mine. astepta sa cobor. n-au inteles ca eu in mintea mea am coborat si am urcat de sute de mii de ori. ca desi eu cred ca sunt femeia care coboara la fiecare statie interesanta de fapt mi-e al dracului de frica sa aleg. pentru ca s-ar putea sa pierd autobuzu asta si altu nu stiu. si de unde dracu gasesti bilet la ora asta??

When people run in circles

It's a very, very

Mad World

don't know why

Oh, look what you've done
You've made a fool of everyone
Oh well, it seems likes such fun
Until you lose what you had won

anii trec mai repede pe masura ce incepi sa inveti sa-i numeri...mai ales descndent...cat mai e pana...iau buletinu...pana fac 16 ani...pana devin major...pana ajung la facultate. dupa devine o chestie relativa pe care oricum nu mai ai timp sa o numeri asa ca trece si mai repede. fiecare popas pe care il face te costa de 2 ori mai mult decat te ajuta. we don't grow up we just grow older... e ca o ruleta care se invarte si la care trebuie sa pariezi, si oricum daca pariezi cine stie in cat la suta din cazuri o sa castigi. toate optiunile ti se invartesc in jur, negru sau rosu, primii 20 sau ultimii, cu sau fara sot, numere sau altceva mult mai subtil decat ai vrea sa intelegi vreodata sau sa simti. si atunci cand castigi in afara de satisfactia de moment obtii orgoliul tau in fata celorlalti care invidiosi, raniti, enervati sau pur si simplu intrigati te-ar zbura imediat din locu in care te afli. si nu, nu e un loc moale. cand te simti ghinionist schimbi masa. schimbi anturaju. dinauntrul lor aceeasi ochi obositi si dornici sa ti-o ia inainte.

You're calling me mad
But i know you're the same
Cause you got to be seen to be playing the game

tot fumu din tigara se impregneaza in ceata asta morbida si enervant de poluanta in timp ce nu stiu dcat ca nu mi-as dori sa fiu aici, singura in camera cu veioza aprinsa si o carte de germana aprinsa, cu termene si examene legate de gat, si numarand tampeniile pe care le-am facut si o sa le fac in continuare, alegeril epe care evit sa le fac din placerea de a avea atatea optiuni, care pana la urma isi pierd orice interes ca un platou de prajituri pe care il ai tot timpu la cap pana ti se face greata. greata...nu mai degraba o stare de plictiseala instictuala si motivationala, usor sarcastica, putin pesimista cu un aer de dezgustare. cand nu-ti ajunge ce ai si te plictisesti vrei mai mult, dar ajungi sate plicisesti si de multul ala pe care il vrei pentru ca dureaza de atat timp. si totusi nu stii c sa-ti doresti altceva. cred ca e un fel de definitie pentru blazare.

Beauty queen of only eighteen

She had some trouble with herself

He was always there to help her

She always belonged to someone else

cam asta ar fi un fel de epilog intr-un moment in care am obosit sa fiu ceea ce vroiam sa fiu.