Opreste-te clipa!

 Sa pot sa te mai simt inca un veac.

O schizofreneala mai mult sau mai putin placuta. Nu mai pot, nu mai vreau sa vorbesc despre mine. Nu mai pot decat sa ascult, sa dau din cap. Hai sa vorbim de vreme, de retete, de papa de la Roma. Ce mai faci? Eu, nimic. Nu vreau sa mai fac decat Nimic. Sau ce trebuie. Orice altceva e inutil, deci dureros. Altceva-ul ala greu de inteles, de acceptat. Nu ne intelege nimeni cum ne intelegem singuri ce dracu mai vorbim despre ce simtim, traim. Iar intrebari imi pun singura, mersi.

Ha, pe bune, sa pun in cuvintele astea neincapatoare ce se intampla cu mine ar fi ca o vraja daia din Harry Potter care face sa apara un Dementor. Si o sa ne ia tuturor speranta, viata, buna dispozitie. Nu ma uit in gol degeaba, il opresc sa nu vina.

SI Timpul, cretin. As vrea sa fie o panglica, sa infig o foarfeca in el, partea de dupa, sa cada, moale, in neant, sa dispara, sa se duca dracu. Sa raman cu ce a fost, in geanta, mereu, toata.







Palpai ca o lumanare in curs de stingere, sub o cupola de sticla. O sa imi ard singura tot gazul. Hai sa vedem cat mai e.

De ce ma aprinzi?
Daca nu-ti pot spune,
Nu-ti pot spune stai!

cand termini un puzzle si iti raman piese in plus

Ce facem cu ramasitele de iubire?

Taiate din dragoste. Ce nu se potriveste, ce depaseste ceea ce trebuie se fie.

Le aruncam? Le punem deoparte? Le dam altora? Poate facem schimb.

Nici macar nu pot sa le pun cap la cap. Au culori diferite. Si cine ar vrea o haina de petice?

Care sertare sa mai golesc pentru voi, ramasitelor?

doamne ce vreme-i afara

Since we're feeling so anaesthetised
In our comfort zone 

Jucaria stricata, pe care mama ta te roaga sa o pui in sacul cu lucruri de dat. Ca iti ia una noua. Sau pentru ca esti prea mare, si nu mai tre sa dormi cu ea.

 va refuz
va acuz
va detest
va blestem pe voi
si zilele mele ce pier

Baga-v-ati randuiala in cur, nasolilor! (dada, voi astia care va permiteti sa judecati, sa criticati, sa va dati ochii peste cap, sa barfiti, sa condamnati. Pentru ca nu doare asa tare sa fii tolerant si bun, intelegator. Sa nu crezi ca le stii pe toate. Sa accepti ca oamenii uneori nu fac greseli, ci pur si simplu alegeri bune pentru ei. Da,da, nu sunteti voi etalonu pentru ce-i bine si ce-i rau. Sau mama voastra e Fecioara Maria?)

nu

Azi imi urasc alegerea profesionala din tot sufletul. Toata psihologia. De la prima teorie pana la ultimul mecanism de aparare. Urasc felu asta in care ne impinge sa vedem viata, sa constientizam, sa fim empatici, responsabili, preocupati de bine, ecologici. Sa ne asumam toate succesurile si esecurile. Sa fim zen, karmici, corecti si realisti? chiar e posibila alaturarea asta? O urasc pentru ca stiu ca are dreptate dar cum ma simt acum n are nici o legatura cu dreptatea. Azi vreau doar sa dau cu toate obiectele din jur de perete. Sa fiu furioasa pe toata lumea. Si ghici ce, urmatoru gand e ca nu e vina lor. Nici a peretilor. Nici a celorlalti. Grow up. Asuma-ti responsabilitatea. Stiai cum stau lucrurile si tot astepti o minune. Da ce crezi ca esti alba ca zapada? Sau ca o sa dormi pana lucrurile se rezolva ca adormita aia?
Si tot eu favorizez lucruri care nu-mi convin. Nu mi convin deloc da cine vrea sa faca exces de bun simt se poate trezi ca poate mai bine sedea in camera aia si gata.si nu mai ziceam nimic. blestemia-mas alea 6 cuvinte spuse in soapta.

Marele meu defect e ca nimeresc prost. Bad timing ar fi o expresie potrivita. Oh da, mereu dupa ceva important.Neputand fii pana la capat acel cineva de care celalalt are nevoie. Pana la capat. Capatu cui? Pai vezi tu capetele nu exista pana nu le tai. Hehe. Nu stiu ce faci cu ata ramasa pe papiota. Ce faci? Pentru ca mi-e ciudaa. Mi e tare ciudaaa da.

Da stiu, totu poate fi privit din alt punct de vedere si te vei simtii muuult mai bineee. Azi nu, maine poate. Dar azi nu nu nu.

"Ai fost un prost. Nu trebuia s-o visezi, trebuia s-o iubeşti."

Excesiv de melodramatica pentru o zi de vara. Poate mai bine nu spuneam nimic, zambeam doar. Ca atunci cand nu stiu ce sa zic. Si ca am pareri de rau. Nu eu trebuie sa aduc argumente pro mine. Ce toanta sunt. Te am facut sa intelegi ca iti scot ochii cand tot ce vroiam sa intelegi e ca te poti baza pe mine in multe situatii. Si ca nu mi e frica, nu ma plictiseste, nu mi se pare greu sa fiu langa tine. Si nici nu vreau rasplata. Rasplata e faptu ca ma lasi sa fiu alaturi de tine si ca iti pot oferi macar un pic de ajutor. Cum erau cainii aia care asteptau sa le atunci batu.

Poate ca vara a fost un test. Poate weekendu asta era critic pentru noi. Am intuit, niciodata nu valorific intuitiile astea. Dar mie cel mai rau din vara asta imi pare de ziua de 3-4. ca nu a fost mai lunga. a fost cea mai puternica zi, din relatia noastra. Nu din cauza lacrimilor ci pentru ca te am simtit 200% , in toata frumusetea lucrurilor pe care le simti si uraciunea lucrurilor care te obliga, te bantuie. Nu inseamna ca inainte nu te citeam nu te cunostea, nu im dadeam seama ce simt, sau nu imi spuneai totul despre tinei. Dar atunci am simtit ca totul a fost la maxim. Nu stiu sa iti descriu ce a fost pt mine in cuvinte. Am lasat sa treaca momentul ala din cauza tertelor probleme, si da, de asta imi pare cel mai rau. Poate nu ar fi schimbat cu nimic ziua de azi. Zilele urmatoare. Sau poate ca ar fi insemnt totul. Pentru mine e una din cele mai frumoase zile cu tine,alaturi de 21 iunie si seara din vama si prima ta seara aici. Iar melodramatiica maxiiim. 

As vrea sa stiu si despre tine. Mai mult decat prin mesaje sau dispute. Sincer, fara sa te gandesti la reactiile mele,. Fara problema picatului sau nu de test. fara sa iti fac promisiuni ca lucrurile o sa fie cum vrei tu.

...

Nu te pot invinui de nimic si sper ca nici tu sa nu o mai faci. Ai crezut pana aproape de capat, am sperat impreuna, cel putin la multi ani-ul de acm cateva zile asta mi a transmis. Ai crezut si ceva ti a inselat asteptarile. Adica cineva. prin absenta. Nu imi place sa te torturez cu mesaje cu suferinta si tristetea mea. as vrea sa fiu puternica sa nu mai plang la 5 minute si sa stii ca orice mi ai spune accept si merg mai departe. dar nu vreau nici sa crezi ca nu imi pasa. Mereu mi s-a parut naspa sa pleci si sa nu vina nimeni dupa tine sa te roage sa ramai. Din doua nu stiu care e mai buna.
In fine, eu spun vorbe goale altii te fac sa zambesti si te contempla.


In every part of me

Is still a part of you

cosmar

N am visat urat azi noapte. Viata era la fel de urata cand m am trezit

Nu ma mai invat minte, ca nimanui nu i convine sa isi piarda anii langa cineva care iubeste si gandeste, si sta. asteapta si vrea sa puna lucrurile in ordine pt mai tarziu. ca fericirea nu o poti amana la nesfarsit fara sa nasti frustrare. Ca ceilalti nu sunt ca mine, ca doar asta m-a si atras. Ca un aisberg, atat de putin deasupra la vedere, atat de mult inauntru. Intr o lume in care toate lumea incearca sa te convinga prin toate mijloacele sa joci cum iti canta, sa ii alegi pe ei, sa faci cum le e lor mai bine, desi initial nu vroiai nimic din astea.. zici ca am picat de pe luna. nimeni nu vrea ochi tristi care nu alerga spre tine la momentu potrivit. si de ce ar vrea? Iubirea de la 400 km nu te plimba in parc nu te tine de mana, sms urile nu te saruta si vocea nu transmite privirea.

iubirea din mine nu tine de cald. nici de distractie,  cu fiecare kilometru si cu fiecare zi trecuta, pierduta par mai departe, mai rece. mai degeaba. inteleg totul atat de bine din pacate, mereu ma pun in ambele locuri si imi dau singura in cap inainte sa imi dea celalalt.

O vara de asteptare, fara sa ma pot bucura. In afara de cateva zile. O vara care trebuia sa ne deschida un drum nou, mai bun, mai plin de impliniri. Cum se termina ..Nu stiu... Nu mi doresc decat sa ma lovesc tare cu capu de un zid. Ca sa stiu ca plang de durere fizica.

Nu regret nimic, doar lucruri pe care nu le-am facut. Nu regret nici renuntatu la ziduri, la limite. Pentru ca fericirea a fost la fel de intensa. Poate doar un sfarsit care sa nu fie atat de nefericit. Desi prin natura lui, asa e. Si n am nici un chef nici sa ma gandesc la noi inceputuri pot sa se duca dracu deocamndata.

inca o zi

Eram prin liceu si citeam reviste de fete, cand mi se parea ca teoretic chiar as fi o superpersoana cu care sa fii in relatie. Practica mi a demonstrat contrariul. La inceput aveam in cap ca libertatea e cel mai important lucru, dar a ajuns sa rimeze prea mult cu nepasarea. Cand am incercat sa contez pe atractie parca m-am lasat pe un picior bolnav. Am luat-o de la zero la un moment dat, un moment important. Am incercat sa tin distante pe care impreuna le am sters. M am sprijinit din ce in ce mai mult pana mi am dat seama ca incep sa aparata zgarieturi. Am trecut de la a ma mira ca insemn totul pentru cineva la a mi se parea normal ca cineva sa insemne totul pentru mine. Inca nu imi dau seama mereu  daca dau cat cer, daca cer prea mult, daca dau prea putin, daca sunt incomoda sau prea nepasatoare.

Somnul ratiunii naste monstri cica. As adauga si departarea. Imi musc pumnii poate sangele asta plin de dor nu mai ajunge iar la creier, sau in stomac. Inainte dormeam fara probleme pe mijlocul canapelei acum ma intreb in ce parte ar trebui sa stau desi nu mai e nimeni. Aud greieri in loc de respiratie sacadata. Si astept fara sa ma pot deconecta prea mult semnul, parca ar fi startul la cursa de 100m la olimpiada. Mereu mi a fost frica sa sper prea mult in realitate. Visele pareau facute din alt aluat decat realitatea. Acum ca au material identic...nu mai stiu.

Pufosenie..

departe

Atatea stele pe ceru vamii azi noapte. atatea atat de aproape si singura care conteaza stinsa. Steluta rosie de la inbox ea e.

acum 2 ani am avut parte de cel mai frumos rasarit din lume. si cel mai frumos drum pana la el. Totul a inceput ca prin vis, cu sticla aia care a plonjat cativa metri, de draci. si s-a incheiat cu baie in rasarit tremurand.   Tot ce regret e ca acum iubesc mai mult decat atunci si nu e corect. Ecuatia asta situatii x sentimente x persoane nu e buna.

Cel mai dor imi e sa aduc fericire pe chipul ei. Privirea aia n are emoticon, n are cuvinte.

De ce nu ti am spus tot ce am simtit azi noapte? habar n am uneori din doua impulsuri il aleg pe ala mai prost. Daia uneori am impresia ca sunt cea mai proasta persoana de pe lume. Daca se inventa telepatia nu mai imi incarcam cartela in fiecare luna..ce i drept.

Vorbele astea, care mie imi plac de obicei. Nu ma ajuta. Mai rau.

Ce ironie acum 2 ani mi-era frica de ce urmeaza. Acum imi e frica sa nu cumva sa se opreasca. Nu mai stiu, cand vad ca te afecteaza, imi vine sa ma opresc, si nu ma pot opri.

e gol.suna a tabla. inauntru. si telefonu asta nu ma ajuta deloc.

traiesc in purgatoriu si asta imi ocupa tot timpul

summertime sadness

E in aerul asta de noapte, atat de cald de parca imi rade in nas ca sunt tot intre cearceafuri in noaptea asta. E o neconcoradanta majora in viata asta intre mediu si persoane, fie ajung intr un mediu sublim fara persoana fie se razbuna mediul la momentul potrivit. Am sa leg intr- o noapte toate ghinioanele si am sa fug la malul marii.

Sunt una cu tremurul asta ciuruitor care nu ma mai lasa, ma urmareste in somn, imi da trezirea dimineata. Cel mai rau cosmar e cel in care diminetile nu mai sunt ale noastre, vietile de vin pe facturi diferite. Opreste-te clipa, si da-te inapoi, undeva unde paradisul era sub aceeasi plapuma.

Azi mi am luat toale. Si in loc sa ma bucur, sa fac turu oglinzilor prin casa aveam o tristete pe fata si o speranta cu frica in suflet ca nu cumva ochii tai sa nu fie acolo dimineata cand in fuga te intreb daca merge. Si daca rezultatu e mai mult decat multumitor privirea aia si sentimentu ca si retina ta ma place. Altfel abia ma tarai printre standuri, cu inutilitate. Si ce daca ma capitonez ca o zana, frumusetea mi ai oglindit-o tu cu adevarat.

Apropo de vazut. De acum 2 veri am inceput sa vad si eu bine. Inainte parca eram la film 3d fara ochelari. Toate formele, culorile, replicile aveau sens, dar nu pentru mine. Pentru mine era o imagine difuza, si aasa ca fugeam dupa ecrane plate, cu nelinistea in suflet si cu sentimentu ca am pierdut o parte importanta.

Urasc canapeaua asta ca nu are viata. O urasc ca ma tine int trinsa fara respiratie, fara tandrete, fara noima. O urasca pt ca vara trecuta imi placea. Pentru ca o data ce devine posibila fericirea, lipsa ei devine dureroasa.

De fiecare data cand merg la plaja nu suport sa stau nici 2 ore. Iar in apa nici 10 minute. Am sentimentu ca sunt in locul gresit oriunde merg pe aici. Cred ca nici daca ai candida la presedintie nu ti as vedea chipul in atatea locuri.

Cumva e cea mai statica vara. Cea mai nenebuneasca. Un pic trista, sub semnu renuntatii si compromisurilor. Cu un nod in gat si ca la vanatore, cu incordare de mama lu Bambi. Dar in adanc, forta care ma impinge nu are nici o forta pereche cara sa ma traga inapoi. Aici legile fizicii au pierit si caut innebunita din ochi telefonu parca ar fi un monitor cardiac. Stiu doar ca am apreciat gresit. Nu iti dadusem jumatate, era cam 90%. Am mai pastrat 10%cat sa nu uit sa mananc si sa scriu.

Poate ca iti vine sa o iei la goana. Norocu meu ca e fix, poate chiar am noroc:)

Cu alte cuvinte,
T.I.

creier cenusiu cu stelute

Ma intreb de ce nu pot sa scriu cand sunt fericita.de ce n-am acelasi impuls de ce nu trag cuvintele dupa mine si nu ma las dusa de cuvinte. Poate pentru ca o traiesc, o imortalizez intr-o stare, o privire si un gest. De fapt cum sa imortalizez fericirea, care e un val, care te cutremura si atat. Astia de la vama aveau mereu o problema cu fericirea, ba nu exista ba era ceva anume. Cu cat o cauti mai mult cu atat o eviti.

Atat am cautat si realitatea cu lumanarea, cu faclia, chiar cu torta. Am cautat-o desi a naibii flacara ma ardea si pe mine. Si...ce rost daca adevarul il descoperi in cenusa?

Si intr- o zi fara sa-mi dau seama, am hotarat ca fericirea...poa sa fie realitatea.

P.S. Gandurile inca imi alearga zbuciumate da macar le-am legat de picioare si nu se mai duc atat de departe:)

holiday spirit.

Captivi de frig si de sarbatori, fiecare cu sufletul in zarea ;lui sau in alte zari. Uneori imi vine sa strang in brate imagini aminintite. Nu stiu daca atunci simteam aceeasi fericire, undeva intre topire si explozie, tremurand ca un copil inainte de a primi cadourile. Si atunci cand in nostalgie se activeaza fericirea asta, amestecata cu strazi pustii stiu ca...e bine ca doar o data e craciunul.
Nici mie nici marii nu prea ne place iarna.

sfarsit

N-am invatat cand eram mica sa spun ce simt cu adevarat. Am invatat asta abia in ultimu an. Asta e unu din motivele penttru care nu am mai simtit sa dau pe aici. viata pura i-a luat locu. Si n-am crezut niciodata cata fericirea poa sa fie intr-un lucru banal. Acum 3 zile am pus prima oara in fapt urletul de durere de dinauntrul meu. Si am urlat atat de tare in cat i-am spart timpanele uneia din cele mai iubite fiinte din viata mea.
Azi ar fi trebuit sa vina sfarsitu lumii. Cre ca sunt singura persoana care il regreta.
Ce bine era cand nu credeam in dragoste. Am inceput sa cred apoi, total, ca fiind singuru lucru bun din viata oamenilor. Si acum am invatat ca dragostea ne impinge sa distrugem relatia pe care o construim in jurul ei.

Mereu am fugit inainte de a intra cu totul in relatii. Nu pentru ca as fi fost mai fericita singura. CI pentru ca stiam ca daca s-ar termina n-as mai fi supravietuit.
"Ce te faci cand afli ca ai nevoie de iubire, si apoi ramai fara ea?Daca iti place, si te bazezi pe ea?Daca iti construiesti toata viata in jurul ei si apoi totul se destrama?Poti sa traiesti cu o asa durere?Pierderea iubirii e ca pierderea unui organ. E ca moartea. Singura diferenta e ca moartea este un sfarsit.Dar asta poate dura la infinit"

insectar

nu-mi plac virgulele. nu prea stiu sa le folosesc. si nu inteleg la ce, pentru mine gandurile abia au timp sa se transforme in cuvinte daramite sa mai aiba si pauze. abia apuc sa pun punct uneori. adica le folosesc dar multe imi scapa.

azi am inventat o noua forma de pojar. cu bube in forma de inima. sau buze.

as vrea uneri sa-ti cos direct pe piele o rochie de fluturi. sau de matase.

azi iarasi facem disectie pe cord deschis. nu mai suport anesteziile pentru asta. mereu am nevoie de electrosocuri sa incep sa simt din nou dupa asta.

rup foite transparente de pe creier si le bag in matrici groase de fier. sa ia forma de cuvinte, de concepte. sa aiba o margine taiata clar, stiintific. si asa urasc sa aiba o margine. creier ca un sul de hartie igienica, nu am niciodata puterea sa o desfac pe toata, nu ar mai incapea la loc.

bataia fluturelui cu o aripa

viata sub lupa, gand in oglinda, disectia emotiei

am invatat sa mergem si nu stim unde. capetele noastre imense, picioare de paianjen.
Greata. picatura chinezeasca cade in vid.

ma scrijelesc cu creierul de fiecare data. si totusi mainile-mi sunt curate.


Pana la urma toti oamenii au vise, dar ai de ales intre a-ti schimba visele, pentru ca viata se misca, este schimbatoare, a-ti distruge obiectul visului sau a te distruge pe tine. (A.L

Mai erau cateva lucruri dar s-au topit intr-o sinapsa.

alb sters

o picatura de zapada topindu-se pe spate...
zapada, uniform, alb, recele in forme perfecte, nealterate de culori, texturi.
vise ca monstri mici, ca un carusel psihotic, un vartej ametitor,palpabil, crud, . uneori ma intreb daca in dorinta mea de evadare nu o iau razna. ca sa mi se intample ceva-ul ala ce te aduce la limita respiratiei. ca si cum ai putea sa traiesti mai mult de cateva minute la limita aia. ca si cum as sacrifica tot ca sa zbor.

happy end (of the year)

un pian nostalgic si un saxo usor animant printre randuri

mai ninge, mai sta. prin mine plutesc pasi catre toate locurile, catre toate sarbatorile. nu e de craciun, e de la iminentu an nou starea asta. craciunu e saxofonu. desi un alt an ar putea fi numarat din fiecare secunda. depinde de unde pana unde il calculezi. asa au vrut oamenii sa numere anii impreuna. sa se culce veseli pe 31 si sa se trezeasca plini de responsabiliati pe 1. sa numere sa scada sa adune sa imparta, sa se desparta. de ce nu e viata un continuu in care sa nu mai numeri nimic? ca un patinoar. aluneci. nici sa nu mai numeri pasii pe care ii faci. nici sa nu mai pasesti. sa lasi urme lungi pe gheata. crestaturile tale. pasii nu lasa urme decat in noroi.

amestec visele

de ceva vreme traiesc cu o frica. simt ca undeva aisbergul de sub mine se topeste, desi e tot mai frig. nustu daca de la incalzirea mea globala, de la faptul ca incalzirile, de orice fel, mai ales sufletesti s-ar putea sa-mi topeasca curaju, lupta asta continua de a fi ceva din ce mi-am propus. stai un pic, de ce mi-ar topi binele tot edificiu pe care l-am construit cand mi-a fost rau.

undeva firele din mine fac scurticircuit. undeva privirea spre viitor se incetoseaza. si n-as privi, zau ca nu m-as uita incolo, daca n-as vedea cum prezentul e ca un val care merge incolo. si eu mereu in varf. eu facand surfing pe timpul vietii.

devin compulsiva. sau eram. dar obsesiile stranse bocane de cele mai multe ori si sunetul asta e groaznic. bocane pe podeaua mintii asteia si asa prea fluide sa suporte un picior.

daca dumnezeu ne-a facut dintr-o coasta eu de ce ma simt o impletire de roci? vulcanice si luturi.

"Inima unei femei bate mai repede decat cea a unui barbat." si face mai mult zgomot.

mi-e tot mai usor sa ma asez, mi-e tot mai greu sa ma ridic.

raza roza

azi am vazut curcubeuu, cat p-aci sa-l ratez cu ochii in picaturile de pe asfalt. ciudat, incepe sa-mi placa toamna, ca niciodata, nu sufeream anotimpu asta, mirosea a despartiri, a frig, sabota vara si plaja si marea, arunca cu treburi, era ca un pod trist pe care tre sa treci pentru ca stanca din spate se surpa. de fapt e un fel de furtuna arteziana.da furtuna. asa mi-au vrut degetele.

mi-e pofta sa scriu. sa scrijelesc cu stilou, cuvinte multe, adunate, cu orgoliu literar, cu pretentie de emotie camuflata artistic, cu banal imbracat si dezbracat in moduri subtile sau exagerate. sa scrijelesc realitatea pana la vis, pana la vid, pana la uitare, si aducere aminte dintr-o alta dimensiune. sa ma opresc cu un pas inainte de tot, sa trec cu un pas peste ce e adevarat. sa ma joc, sa cred, sa ma implic, sa simt, sa sterg, sa admir, sa ma imbat cu orgoliu, sa ma dreg cu bunatate. sa musc din iubire. sa nu mestec, sa stiu ca fiecare por devine o molecula din mine. sa inghesui toate lucrurile intr-un sac, de care stiu ca o sa am nevoie candva, mai ceva ca ala cu jucarii.si cu lili.