Alice in frozenland

Cu fiecare grad in minus, cu fiecare minut de intuneric in plus, se ingusteaza parca spatiul in care as putea sa-mi duc viata. Raceala asta intunecoasa ma face sa traiesc mai putin in afara, mai mult inauntru, in camere lasate pe vara de izbeliste, acum umede, prafuite si in pline de lucruri aruncate in care te impiedici uneori pe intuneric, moment in care se lasa cu vanatai sau sperieturi.

Iarna, ca o mama hiperprotectiva, de te tine in casa la odihna, si te oboseste cu crizele ei de personalitate si te face sa-ti regreti bruma de autonomie si curaj de a pasi pragul in afara programului zilnic.

In mine se preling resturi de regret, cu usoara disperare obosita. Cedez nimicului cate o ora in trafic, cateva episoade, zeci de minute suplimentare si mai ales, compromisuri infasurate in plapumi calde.

Ma dilat in lumini seci, artificiale.

suflet benign

Azi am rupt o piatra de pe inima. Adanc infipta si totusi palpabila, perfect rotunda, martor al nenumaratelor strigate infundate, tremuraturi cu transpiratie si strangeri din dinti.
N-am apucat sa-i multumesc, a sfarsit transata, sub lupa. Limbaj cifrat, caci doar eu as fi putut sti cat anume din ea putea sa ma darame.
Am multumit insa pentru cicatricea mica, nedureroasa, usor eroica. Si pauza binemeritata.
Si da, golul ei inca doare. Bizar, caci prezenta ei nu.
Nicicand atata bucurie ca in a rupe o piatra atarnata dupa mult timp.