Sunday, March 22, 2009

In search of Sunset



We cross our bridges when we come to them and burn them behind us, with nothing to show for our progress except a memory of the smell of smoke, and a presumption that once our eyes watered.





- Toti fluturii sunt liberi.


- Asta nu mai e, de ce il tii in palma?


- Nu l-am prins eu, el s-a asezat. O fi sinucigas.


- Destept. Daca moare o sa devii prizonierul lui.





Un filozof cred spunea candva ca metafora deosebeste oamenii de animale. cata metafora ne mai permitem, cat de complet lipsiti de ea sunt unii, sau ingrozitor de banali si conformisti in ea altii, atat cat sa nu batem la ochi, sa nu parem usor dezaxati sau prea noncomformisti. dupa cum spuneam marea frica a omului e inadaptarea. o sa ne creasca foarfece intr-o zi in loc de maini daca supravietuirea ar depinde de asta. yes, Edward. ca niste insecte, unele foarte reale, palpabile, cu unghiuri drepte, practice si neslefuite altele colorate, blurry, zburand drogate de propriul vis in care traiesc. M-am trezit si eu, jumate metamorfozata, fortat oprita de antena din emisfera stanga, uitandu-ma crucis la mine, fiecare ochi vazand altceva, fiecare parte descurcandu-se in una din lumi, niciodata destul, prea colorata sau prea concreta, stiind de toate dar niciodata destul, impresionand prin originalitate dar niciodata semanand cu totul pentru ca ceilalti sa te identifice cu ei. undeva atarnata pe o panza pe care ai inceput sa o impletesti singura, si n-ai reusit sa o termini pentru ca gaseai alta ideea de model. undeva in amurg cautand aceeasi diformitate la alta insecta, ca se le puneti cap la cap, sa iasa doua intregi diferite.





ma contemplu prin gaura asta a cheii din mine, mai rau decat un voyeurist convins. cum sa nu fie placerea dubla privindu-te, si fiind in acelasi timp in actiune, privitor si beneficiar al placerii. partea proasta e frustrarea omului de dupa usa. pentru ca desi sunt la fel el nu poate sa se alature, nu pentru ca ar fi incuiat ci pentru ca nu se cuvine. si trebuie sa stea cineva de paza. si cand omu de dinauntru e singur, ceea ce il face trist pentru ca nu stie ce altceva sa faca decat sa se simta bine, voyeurul nostru trebuie sa stea in continueare de paza, sa se faca ca nu se uita cand trece cineva, sa salute si sa intrebe de vreme. poate sa si uite.nu-si da seama ca blocheaza intrarea. cine ar intra intr-o camera cand mereu e cineva la usa, amabil dar expeditiv.atata egoism degeaba. oricum e frustrat. mai degraba nu stie cui sa ii dea voie, daca e destul de bun pentru spectacolul pe care il vrea, daca actorul care l-a parasit pe cel dinaintru mai poate fi inlocuit cu cineva cel putin la fel de bun. partea proasta e ca stand atat de mult pe dianfara, si vazand atatia oameni, stie sa recunoasca ce nu vrea dupa cateva minute. degeaba cauta in spatele ochilor, mainilor, hainelor, celule si sinapsele, pielea, nebunia, descarcarea pe care o aduce intrarea in camera. cum crede ca vede ceva are senzatia ca se minte, cum i se pare ca simte isi pune lupa in actiune. ar incerca ceva inedit, nou, dar ar trebui sa dea buzna pe usa. sarman voyeurist, o fi creierul cel mai erogen organ dar partea prosta e ca tot el tine de usa.

de ceva vreme imi tot vibreaza diafragma, parca vad pasii care o lovesc, unii dintre ei sunt facuti de picioarele mele, imi vad pantofii, simt muzica asta cum imi strange stomacu si imi subtiaza ochii. undeva o pestera din spania, un bordel imputit din argentina unde pielea se amesteca cu transpiratia, cu violenta, cu semi-intunericul, cu viata nebuna, picioarele impleticindu-se calcandu-se, sarind, lovind in podeaua aia parca ar vrea sa omoare gravitatia sau sa se scufunde in ea, sa se contopeasca cu noroiul in loc sa faca slalom printre balti stropindu-se...tocuri cioplind in inima, pana ajunge sub forma de flacara,pana explodeaza in sute de bucatele pe care poti sa le pipai sa le strangi, pulsand inca in pumni.






Everyone has a shadow. And the only way to get rid of a shadow,is to turn off the light. To stop running from the darkness, and face what you fear. Head on.

Libertango. cate apusuri ma m-ai lasi sa infrunt singura?

Sunday, March 01, 2009

back to the new black - reinventing grey -

SpaĊ£iul e paradisul, timpul este infernul - Cartarescu

infernul timpului vine din circularitate. inevitabil lucrurile ajung in impasul in care au mai fost odata. ca in spirala evolutiva trebuie sa treci pe unde ai mai fost ca sa ajungi mai sus. cat de sus? ma intreb constant dupa fiecare sacrificiu, compromis, purificare prin suferinta si renuntare sau pur si simplu abtinere. ca baronul Munchhausen care se ridica singur tragandu-se el insusi de par. un sut in fund e un pas inainte doar daca vrei sa pasesti, nu te intreaba nimeni cand esti gata sa mergi.singur. cat de departe? pana cand pierzi tot ce stiai ca e in jur, pana cand peisajele nu iti mai sunt familiar de comode si ajungi acolo, unde iti era frica. acolo e locul de care fuge fiecare, e constiinta realului, a efemeritatii, a rolului pe care de fapt il ai in marea care se invarte in jurul fiecaruia, dandu-i senzatia ca e doar in jurul lui. ca sa nu uiti ca exista acolo, ca sa nu uiti de tine, ca sa mai simti desi amigdala si tot sistemul limbic e lasat uitarii de lobul tau frontal mielinizat
exista sutul in fund si autoridicarea. eu l-am simtit mai degraba ca pe un pumn in stomac, fiecare cu organul lui sensibil.

ca sa evoluezi trebuie sa te intorci, sa retraiesti, sa restructurezi si tzac, mai departe. rapid, intens si fara timp aiurea de ros unghiile. pentru ca oricata alinare ai gasi in ce ai scris atunci, in ce traiai atunci (si da!, parca te-ai imprieteni cu tine din perioada aia)trebuie sa o rupi. si cu tine, nu numai cu el. sa te lupti si sa te iubesti, sa te devorezi si sa te degusti ca un canibal masochist. de fapt nu trebuie, dar instictul de supravietuire te invata. asta daca nu il refuzi, ceea ce mi se pare totusi indecent de extrem. nu de murit n-ai sa mori fara drogu' in care iti puneai bazele, pe care il stiai acolo la nevoie. sa mori in public nu se facea nici pe scena tragediilor grecesti. mergi ca hector, lupti stiind ca o sa se termine pt tine undeva si nu din cauza greselilor tale si dispari din peisaj fara scene telenovelistice. oricata mandrie ai avea si ti-ar placea ca ceilalti sa iti ingrijeasca ranile, sa te aclame, daca nu observa nu poti sa le fluturi cu ispravile tale pe la nas ca o pereche de chiloti intr-o mana de vanzatoare din piata. mori cu demnitate, istoria de uita. n-ai fost incomod. si nici sclipicios. dar ai avut de ales intre sa te imbraca in gablonturi ca sa atragi atentia sau a-ti pastra picatura de aur sub armura.

la 18 ani mi-am propus sa ma adaptez. oriunde. sa am succes, sa fiu privita, admirata, dorita in grupuri, curtata etc. ajutata si de maturizarea asta biologica care nu ne iarta pe niciunul am reusit sa uit de adevaratul motiv pentru care era darknimph, sa uit de melodii, de formatii, de stari, si din pacate chiar de oameni care simti ca te trag inapoi intrun trecut pe care nu-l mai recunosti. cand mergi la inaltime nu te mai uiti in jos. nu de alta da ametesti si cazi si nu ajungi nicaieri. poti sa risti si sa le faci pe amandoua. eu n-am vrut. acum ca sa urc zor nevoie tre sa ma uit in jos sa vad de unde am pornit. treaba ce ma face sa-mi fie putin scarba de lasitatea de a ma uita inapoi si totusi multumita ca am facut-o. nu stiu de ce. am fost confortabil. a fost virtual, fals? probabil. nu vreau sa stiu cat de aproape de made in china sunt. din cate vad nu destul. e lucru mare sa fii made in china, esti accesibil, pari de firma, nu trebuie sa se consume prea mult pt tine. si dai bine. plus k mai sunt atatia ca tine. deocamdata sunt doar big in japan.

rumegand amintiri pe care din fericire calculatorul si laptopul le-au triat scuipandu-le in timp impreuna cu virusii, inchei acest cerc printr-un fragment dintr-un blog vechi, cu o melodie cu care a inceput o curba din spirala asta si consumul unui drog, halucinogen, narcotic si excitator intr-unul cu perioade lungi de dexintoxicare, tolernta ridicata si cele mai nasoale stari de sevraj

"si...piesa asta este despre o persoana..care e departe acuma..."
-de ce asculti ?

-cum adik de ce?

- simplu` ... missing something or someone ? ... or ... ? doar iti place ..

"cu tot ce n-ai sa-mi dai....cu n-am sa-ti spun...am pierdut.."
-dar de ce e greu ? unde incepe ceva .. se termina .. altceva ? este obligatoriu ? daca nu termini precedentul .. se aduna prea multe dupa aceea i guess...
"n-am crezut ca vei pleca curand in nori...de fum arzand"
-so..it's like a goodbye...adik...se inchide..cercul-no .. it`s not a good bye it`s a " la revedere"
"o zi macar de-ai sta cu mine-n gand...."
-and...think about wat i've asked u
-da .. m-am gandit si azi ..

"si unde vei pleca din lumea mea...a-mara lumea mea...."
-nu ma simt ma aiurea .. ma comport ca si pana acum .. oricum nu-i nimic de facut ... tu incepi scoala iar eu plec la bucuresti .. asta ar cam fi drama verii sau zilei sau saptamanii mele
sau anului asta ...
si trecut

"ai fost un prost il intrerupse fata.Nu trebuia sa visezi,trebuia s-o iubesti...."
-pai .. parca au trecut okii aia pe langa mine ... si dupa ce ca toata vara i-am lasat sa stea departe .. acum trebuie sa-i las de tot ... sa-i las intr-o speranta ... okii aia .. adik unici ...