Azi am rupt o piatra de pe inima. Adanc infipta si totusi palpabila, perfect rotunda, martor al nenumaratelor strigate infundate, tremuraturi cu transpiratie si strangeri din dinti.
N-am apucat sa-i multumesc, a sfarsit transata, sub lupa. Limbaj cifrat, caci doar eu as fi putut sti cat anume din ea putea sa ma darame.
Am multumit insa pentru cicatricea mica, nedureroasa, usor eroica. Si pauza binemeritata.
Si da, golul ei inca doare. Bizar, caci prezenta ei nu.
Nicicand atata bucurie ca in a rupe o piatra atarnata dupa mult timp.
Monday, September 12, 2016
Subscribe to:
Posts (Atom)
