We cross our bridges when we come to them and burn them behind us, with nothing to show for our progress except a memory of the smell of smoke, and a presumption that once our eyes watered.
- Toti fluturii sunt liberi.
- Asta nu mai e, de ce il tii in palma?
- Nu l-am prins eu, el s-a asezat. O fi sinucigas.
- Destept. Daca moare o sa devii prizonierul lui.
Un filozof cred spunea candva ca metafora deosebeste oamenii de animale. cata metafora ne mai permitem, cat de complet lipsiti de ea sunt unii, sau ingrozitor de banali si conformisti in ea altii, atat cat sa nu batem la ochi, sa nu parem usor dezaxati sau prea noncomformisti. dupa cum spuneam marea frica a omului e inadaptarea. o sa ne creasca foarfece intr-o zi in loc de maini daca supravietuirea ar depinde de asta. yes, Edward. ca niste insecte, unele foarte reale, palpabile, cu unghiuri drepte, practice si neslefuite altele colorate, blurry, zburand drogate de propriul vis in care traiesc. M-am trezit si eu, jumate metamorfozata, fortat oprita de antena din emisfera stanga, uitandu-ma crucis la mine, fiecare ochi vazand altceva, fiecare parte descurcandu-se in una din lumi, niciodata destul, prea colorata sau prea concreta, stiind de toate dar niciodata destul, impresionand prin originalitate dar niciodata semanand cu totul pentru ca ceilalti sa te identifice cu ei. undeva atarnata pe o panza pe care ai inceput sa o impletesti singura, si n-ai reusit sa o termini pentru ca gaseai alta ideea de model. undeva in amurg cautand aceeasi diformitate la alta insecta, ca se le puneti cap la cap, sa iasa doua intregi diferite.
ma contemplu prin gaura asta a cheii din mine, mai rau decat un voyeurist convins. cum sa nu fie placerea dubla privindu-te, si fiind in acelasi timp in actiune, privitor si beneficiar al placerii. partea proasta e frustrarea omului de dupa usa. pentru ca desi sunt la fel el nu poate sa se alature, nu pentru ca ar fi incuiat ci pentru ca nu se cuvine. si trebuie sa stea cineva de paza. si cand omu de dinauntru e singur, ceea ce il face trist pentru ca nu stie ce altceva sa faca decat sa se simta bine, voyeurul nostru trebuie sa stea in continueare de paza, sa se faca ca nu se uita cand trece cineva, sa salute si sa intrebe de vreme. poate sa si uite.nu-si da seama ca blocheaza intrarea. cine ar intra intr-o camera cand mereu e cineva la usa, amabil dar expeditiv.atata egoism degeaba. oricum e frustrat. mai degraba nu stie cui sa ii dea voie, daca e destul de bun pentru spectacolul pe care il vrea, daca actorul care l-a parasit pe cel dinaintru mai poate fi inlocuit cu cineva cel putin la fel de bun. partea proasta e ca stand atat de mult pe dianfara, si vazand atatia oameni, stie sa recunoasca ce nu vrea dupa cateva minute. degeaba cauta in spatele ochilor, mainilor, hainelor, celule si sinapsele, pielea, nebunia, descarcarea pe care o aduce intrarea in camera. cum crede ca vede ceva are senzatia ca se minte, cum i se pare ca simte isi pune lupa in actiune. ar incerca ceva inedit, nou, dar ar trebui sa dea buzna pe usa. sarman voyeurist, o fi creierul cel mai erogen organ dar partea prosta e ca tot el tine de usa.
de ceva vreme imi tot vibreaza diafragma, parca vad pasii care o lovesc, unii dintre ei sunt facuti de picioarele mele, imi vad pantofii, simt muzica asta cum imi strange stomacu si imi subtiaza ochii. undeva o pestera din spania, un bordel imputit din argentina unde pielea se amesteca cu transpiratia, cu violenta, cu semi-intunericul, cu viata nebuna, picioarele impleticindu-se calcandu-se, sarind, lovind in podeaua aia parca ar vrea sa omoare gravitatia sau sa se scufunde in ea, sa se contopeasca cu noroiul in loc sa faca slalom printre balti stropindu-se...tocuri cioplind in inima, pana ajunge sub forma de flacara,pana explodeaza in sute de bucatele pe care poti sa le pipai sa le strangi, pulsand inca in pumni.
Everyone has a shadow. And the only way to get rid of a shadow,is to turn off the light. To stop running from the darkness, and face what you fear. Head on.
Libertango. cate apusuri ma m-ai lasi sa infrunt singura?
