finding atma

have you ever told a lie

that was true more than truth

because truth it had lied

all its life when it spoke to you?

mi-am turtit creierii si mi i-am umflat cu pompa la loc zilele astea, mananc din stiinta si cugetarile altora ca sa ma umplu pe mine de lipsa ta, de discutiile interminabile si vorbele scurte pe care nu le-as accepta niciodata din prima, ca o adolescenta furioasa de 17 ani in fata unui batran impacat cu lumea, si tot sar sa stii, ma tot scald in oceanu de impacare, zen, psihologie umanista, pozitivista, citate misto, meditatie si alte chestii d'astea menite sa te unifice sa iti zica ca nu te ratezi ca nu trebuie, ca ia-o bucata cu bucata, si pe bune, chiar am invatat cate ceva, si mi-e ca o sa ma apropii atat de mult de mine ca nu o sa mai fie loc pentru nimeni. poate o sa ma transform in fiinta aia perfecta androginica, o sa fac multi copii cu mine, copii ai mintii, o sa traiesc impacata ca un ascet, un mic buddha cu proeminenta burtii in creier.

traiesc intr-un gol de timp, ca in putul din piesa de teatru, si nu inteleg de ce atata agitatie deasupra, pana la urma atata vorba si gand nu te inalta cu mult mai sus. sa treci prin iluzie, sa taci, sa o stii si sa o pastrezi, sa o contempli si sa o aduci inapoi atunci cand e nevoie, maestre Houdini. si sa ai incredere. mare incredere, nu stiu inca in ce. in general in bine. si in raul bun. lumea nu te va depasi

show your face to the sky

on a night when the skies echoe sounds

from inside of your mind

on the stage that you shone

where the sun did become you

and move with your thoughts

through the sighs and the scenesof the worlds

you have seenand the sights that have been

your reflection in shadows and dreams?

si toate lucrurile care inainte te omorau isi pierd importanta

anhedonic

Lili,

dupa 3 zile de presupusa distractie am ajuns cu capu intr-un butoi din metal urland si asurzindu-ma singura, de fapt sunt cam cele mai lucide momente din ultima vreme, din amorteala in doze mici, naturale si artificiale. Lili vreau timp cu tine, sa stam ca doua schizoide pe banca mintilor noastre comune si certate, sa ne privim in ochi fara pleoape Lili, sa stiu cine esti cu adevarat, sa stiu ca poti sa fii ceea ce vrei, sa stiu ca daca am sa sap tunelu asta prin care iesi la suprafata o sa stralucesti, o sa fim fericite, dar mi-e frica, al naibii de frica ca tu nu existi, ca doar eu te-am creat, mi-e frica si sa nu cred in tine pentru ca daca tu chiar existi si ai pleca, si ce viata as mai duce eu fara ochii tai, prin care privim amandoua dar pe care ii privesc numai eu. Nu stiu ce fiica de regina oi fi tu Lili, cum incerci tu sa-mi controlezi drumurile, cum ma santajezi cu orgoliul si mandria ta, si totusi nu te dezlipesc de mine, nu, pentru ca as fi si eu mediocra si normala, sau chiar vreo intelectuala multumita da fara nebunia pe care mi-o dai tu m'as speria cateodata cand privindu-ma in oglinda n-as vedea pe nimeni, nimeni interesant, nimic exceptional, macar deosebit.
Quo vadis, Lili?