anhedonic

Lili,

dupa 3 zile de presupusa distractie am ajuns cu capu intr-un butoi din metal urland si asurzindu-ma singura, de fapt sunt cam cele mai lucide momente din ultima vreme, din amorteala in doze mici, naturale si artificiale. Lili vreau timp cu tine, sa stam ca doua schizoide pe banca mintilor noastre comune si certate, sa ne privim in ochi fara pleoape Lili, sa stiu cine esti cu adevarat, sa stiu ca poti sa fii ceea ce vrei, sa stiu ca daca am sa sap tunelu asta prin care iesi la suprafata o sa stralucesti, o sa fim fericite, dar mi-e frica, al naibii de frica ca tu nu existi, ca doar eu te-am creat, mi-e frica si sa nu cred in tine pentru ca daca tu chiar existi si ai pleca, si ce viata as mai duce eu fara ochii tai, prin care privim amandoua dar pe care ii privesc numai eu. Nu stiu ce fiica de regina oi fi tu Lili, cum incerci tu sa-mi controlezi drumurile, cum ma santajezi cu orgoliul si mandria ta, si totusi nu te dezlipesc de mine, nu, pentru ca as fi si eu mediocra si normala, sau chiar vreo intelectuala multumita da fara nebunia pe care mi-o dai tu m'as speria cateodata cand privindu-ma in oglinda n-as vedea pe nimeni, nimeni interesant, nimic exceptional, macar deosebit.
Quo vadis, Lili?