invat sa traiesc din nou cu mine in prin plan, de data asta intreaga.+
apus pe balcon, si nu pot sa ma suport mai mult de 3-4 minute, revin obsesiv, concentrice cercuri de conversatii avute sau imaginate. sunt dependenta de input, de bucatile cuiva de oglinda.
fara tine, fara unul din voi e desertic. un fel de omul de tinichea din oz, mereu in cautare de o caldura in piept.
jur ca nu mi-au placut niciodata puzzle urile, sunt plictisitoare si consumatoare de timp, cumva inutil cred eu. atata bataie de cap ca sa reconstitui o poza pe care o ai deja.
am nevoie de bucati din tine, de o alta imagine, de o mirare.
la 15 ani cineva imi spunea ca sunt tristo-vesela. credeam ca am reusit sa le separ, si totusi se succed in secvente atat de rapide incat nu stiu ce sa fac cu filmul asta.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment