azi mi s-a facut o pofta nebuna de pantofi de lac. daia mici negrii cu bareta, sau mai bine, aia rosii care mi-au fascinat copilaria, pe care nu i-am avut niciodata. si sosete albe.
azi am sperat atat de mult in cat s-au imprastiat si norii. de fapt nu cred ca asteptam sa se intample ceva, era doar o starea pe carea ti-o da speranta.
nu m-au mai emotionat de mult aleile, liceu, parcu. si nu puteam sa nu ma gadnesc de ce naiba ne grabim sa ne apucam de fumat, sa fim sexi, sa ne cataram pe tocuri, sa ne luam masina, sa ne luam gagiu cu masina. cautam adevarul dincolo de portile alea si lucrurile pe care le vroiam devin alte porti pentru noi. cand renuntam si la ele ramanem cu sentimentu evadarii, da nu stim unde si de ce. mereu vrem sa sarim pe geam, sa lipsim, sa mergem undeva unde e fun, unde e mai bine. am depasit toate cercurile concentrice in care ma invarteam, si mi-am desenat altele ca nu imi ramasese mai nimic.
am fugit.inaitne si inapoi.am stat. m-am ascuns. am asteptat sa fiu cautata. m-am catarat. am privit lumea de sus. am cazut. ma priveau de sus. de ceva vreme merg.
am ajuns aici.cu spatele la perete.
No comments:
Post a Comment