inca o zi

Eram prin liceu si citeam reviste de fete, cand mi se parea ca teoretic chiar as fi o superpersoana cu care sa fii in relatie. Practica mi a demonstrat contrariul. La inceput aveam in cap ca libertatea e cel mai important lucru, dar a ajuns sa rimeze prea mult cu nepasarea. Cand am incercat sa contez pe atractie parca m-am lasat pe un picior bolnav. Am luat-o de la zero la un moment dat, un moment important. Am incercat sa tin distante pe care impreuna le am sters. M am sprijinit din ce in ce mai mult pana mi am dat seama ca incep sa aparata zgarieturi. Am trecut de la a ma mira ca insemn totul pentru cineva la a mi se parea normal ca cineva sa insemne totul pentru mine. Inca nu imi dau seama mereu  daca dau cat cer, daca cer prea mult, daca dau prea putin, daca sunt incomoda sau prea nepasatoare.

Somnul ratiunii naste monstri cica. As adauga si departarea. Imi musc pumnii poate sangele asta plin de dor nu mai ajunge iar la creier, sau in stomac. Inainte dormeam fara probleme pe mijlocul canapelei acum ma intreb in ce parte ar trebui sa stau desi nu mai e nimeni. Aud greieri in loc de respiratie sacadata. Si astept fara sa ma pot deconecta prea mult semnul, parca ar fi startul la cursa de 100m la olimpiada. Mereu mi a fost frica sa sper prea mult in realitate. Visele pareau facute din alt aluat decat realitatea. Acum ca au material identic...nu mai stiu.

Pufosenie..