the morning after

nu, nimic notabil. notabilitatea cere prea multe sacrificii de sine. hliziti-va cat vreti. we will shine we will shine remember.
patinez si nu imi trebuie gheata. patinez pe un disc de pick-up. si ador sa il zgarii. sa il zgandar. si astept sa iasa sunete, sa se imbine,sa cante a viata.
i wanna see you yesterday
debaraua asta e cam goala pentru cati ieri am strans in ea.

sphere in a world of circles

m-am cacait prea mult sa ma apuc sa scriu. ceva. prea multe informatii, prea mult adevar, prea multa cunoastere prea multa analiza, psihologie, despicare, intelegere, filozofie plantata intr-un loc unde ar trebui sa fie altceva. viata. plina, zemoasa, intensa, cu fluturi care tropaie.

raspund la intrebari pe care nu mi le-ai pus niciodata

iar vis cu senzatia de tine.nu stiu daca visele astea ar trebui sa fie denumite cosmaruri. cosmar de bune. cosmar de ireale. dar am trait diminitele astea in mai putin de o ora mai mult decat in ultimele luni. si ma scald in raul pe care mi-l aduc pentru ca e al meu si frige si it's better to burn out than fade away. stiu ce ar trebui sa invat din ele. nu stiu unde sa-l folosesc. atata forta, atata dispozitie, atata chef si dorinta de a darui din toate, emotii, ganduri, filozofeli, cate un zambet si un sfat de viata, un sac de incertitudini si doua de fericire. da' oamenii nu mai vor sa faca schimb. le place cu emetaller.sau nu. da tot din ala cumpara.

pe peron.astept viata.
copile nu fi prost orasul departe.
daca as putea as trai pe shuffle.

deep shadows and brilliant highlights

Iti amintesti demult cum ne uitam
Cum timpul trece si noi nu observam
Si cautam ceva ce nu stiam
Iti amintesti tot aici eram

la marginea fantanii timpului. fascinanta cadere in trecut. plin, adanc, clipocitor, proaspat sau nu. sau NU. prezentul ca de obicei o cursa tampita in care vezi numa botu masinii si linia de pe mijlocul drumului sa nu cumva sa iesi in decor. singura decizie: viteza. to do: ia mana de pe volan. singura fericire: adrenalina si multumirea ca nu stai pe loc.

can't win your losing fight

as urla, as vrea o tornada de fluturi albi, as haladui prin dragoste, as distruge si as construi la loc dupa chipul si asemanarea urletului. as darama pietrele astea puse unele peste altele daca ar fi cineva sa vada ce-i sub ele. daca ar ingenunchea in fata lor. si ar zambi ca si cum nu ar fi fost acolo niciodata.

Toate-au fost la timpul lor
Si mi-am zis ca nu-i usor
Sa pictez un colt de cer
Cand tot a fost ieri

psihiologia stransului din dinti si durutului in fund. capitolu 1 gaseste-ti ceva de facut sau trage-ti una. o viata la doua farfurii va rog sa imi ajunga la ambii poli. sa nu aleg, sa nu ma cert. o data acolo o data dincolo in vizita la fiecare. fain. cum ar fi: ce faci? iaa si eu la viata 1 in vizita ca cealalta are treaba invata. mai rau cand tre sa le gandesti pe amandoua. hazard.

Cine esti,cine sunt, ce mai beau, ce mai cant?
Ce mai fac, ce mai simt?
Oare mai pot sa mint?

in fata: munte 1 intuneric. munte 2- lumina. in spate: mare, caldura, inocenta, speranta, vara risipita si gone with the wind. jos: fantana desertaciunilor, regretu si ingroparea celor ce-au existat. rest in pieces baga 100 si dai spre narcotizarea bucuresteana zis si orasul fostelor lumini. schimba becu.

Cine e, cïne nu, care eu, care tu?

mi-e dor sa ma vad in ochi dureros de blanzi.

death of animus - end of summer

sans esperance, sans desespoir

de cand ma chinui sa tot strang si sa pun la un loc mizeriile si bucuriile care m-au colorat vara asta, am obosit sa o tot gandesc. sa o pun cap la cap. ca si cand atunci cand dai pe gat un pahar si te astepti sa fie ceva dulce si e cea mai amara otrava ai putea sa o incadrezi undeva pe moment. greata si gust amar. te dregi, inveti sa te dregi, gasesti bauturi noi, localuri, oameni cu care sa bei, pentru ca da uneori fericirea se numara in oameni. pentru ca la un moment dat oglinda care-ti reflecta lumina s-a intuncat. nu s-a spart, i-a murit reflexia. amin.

si insiruind pagini si oameni si turcia si delta si filme si scrima si renuntari si regasiri si invaatat si acumulat ca sacu plin si golit brusc tre sa il umpli cu ceva nou altfel o iei razna si ramai in aer. cacat. atatea lucruri si idei misto trec pe langa mine si n-am bunu simt sa le trantesc undeva ca sa nu le mai gandesc inca o data. ma enerveaza nesomnu, senzatia de mine prea mult, parca imi ies maini si picioare pe fereastra. ca alice in tara minunatelor deceptii. si deodata pac! miscorare gol doar in mine o farama de viata, nu, de vitalitate, de sens, prea mica ca sa-mi umple tot corpu toata camera, tot ce eram. delir, febrilitate si panica. macar e noaptea si nu dimineata. asa poti sa zici ca ai visat urat. daca te trezesti dimineata cu sentimentu asta poti sa-ti futi toata ziua.

ma gandesc ca or avea astia ceva dreptate cand iti scot un organ stricat sa ti-l inlocuiasca cu altu. asa nu mai poa sa-i para omului rau de jegu ala de carne doar pentru ca era a lui, era acolo si acum nu mai e. zice mersi ca mai traieste si ca are unu nou. nustu de ce cu oamenii nu e la fel. probabil tre sa te bagi si aici pe o lista de asteptare. e si aici in functie de gravitate, cat de stricata e treaba, de cand e. cre ca daca gaseam o lista eram destul de in fata, ca n-am mai putut suporta gradul de descompunere. plus ca era pe lista la altii. ca n-avem o plasa de siguranta in care sa cadem, ne-o facem. si deschizi dracu ochii sa vezi cine te ajuta sa o tii.

citit jurnal oana pellea. prea mult dumnezeu, prea multa impartire in bine si rau. si totusi o stare de bine contrar a tot ce i se intampla. un peux d'esperance. fara tinta. asa ca valurile.
henry miller - cautare, jungla, acceptarea jegului si conservarea idealismului. guru.
cel mai iubit dintre pamanteni - chiar si asta in definitiv singur. ca sa stii ca oricat de bun psiholog ai fii nu avea orgoliul de a subestima imprevizibilul din oameni.

cam asta cred. [prima]vara fara tine. dar cu mine mult. la ce drum duce calea asta de toamna nu stiu si nu sper, doar o presimtire buna si certitudinea locurilor unde nu duce.

fiintele omenesti, mai mult decat orice au nevoie sa fie inconjurate de suficient spatiu, chiar mai mult spatiu decat timp

1 septembrie ca un cub de gheata cand nu mi-era cald.

and the hardest part was letting go, not taking part

gata. din azi in maine. undeva

beautiful living in a world without you

ce linistitor sa cunosti oameni care nu-s atat de nerabdatori sa traiasca incat sa uite de ei.

smells like turkish spirit

inapoi din orasu scufundat in roz, atemporal, intepenit, cu gust de ceai negru undeva miros de marmara. basic needs and real stuff. sugrumati undeva pe munte fara sa trebuiasca sa demonstrezi altceva decat restu. turnu babel. filozofeala a murit in cuvantu din prezent. i'm like a bird, so they said about my name.

acum, in fiecare seara inchid pleopele peste un ochi artificial. si prea obosit. friguros. infricat.

alacakaranlık

stumble and fall

in plin proces de omorarare a idealismului necesar supravietuirii si fericirii.

hating you is the most exhausting. so pick me, choose me, love me.

i'm good. i'm gone. looking for the eternal sunshine of the spotless mind.

nu e normal asa: sa te doara tot, sa te bucure tot?

I used to rule the world

Now in the morning I sleep alone

Sweep the streets I used to own



in cercul restrans de oameni care nu se mai largeste - le-am dat tuturor sa guste din otrava mea, mi-au zis ce aroma are, cam ce ar trebui facut cu ea. ca s-o bei pan la fund sa o arunci sa vezi ce-i cu ea. mi-am vazut fata napadita de tristete- amaraciuni - gelozie - evadare - frustrare - speranta in oglinzi, apropiate, departate, strambe, moi, rigide.

orasu asta plin de lene, amaraciune, caldura, deshert spiritual, praf alb de nisip ce ne acopera creierii. azi sunt exolftamica, ma holbez la fericirea altora.



-Doctore da-mi o reteta pentru fericire

-da' ce, tu ai nevoie de fericire?

- pai nu?



sa poti sa te arunci si sa nu-ti pese cand te-ai lovit la cap, sau sa-ti pese doar atat cat sa schimbi locu'. spontaneitate si detasare iata-ti reteta. ia-o cat poti de mult.

pai si eu unde sunt in afacerea cu aruncatu'? eu ma iubesc bucatica cu bucatica.

everyone wants to be found. gotta lose yourself kid.



sunt ca o placa zgariata, nu nu ma pot opri acelasi cantec aceeasi poezie, te dor si urechile, nu de fapt nu te mai dor ca s-a terminat te-ai obisnuit cu acelasi fundal sonor uneori enervant asta cand il bagi in seama. muti acu' si ai terminat ma invart in gol, in golul din mine niciodata ca tine, ce vise.



si noaptea aducea singuratate ce se incolacea, ma strangula, imi sufoca organele in afara de cel al memoriei, de cel al regretului si de insuportabilele goluri in stomac.



Je veux seulement oublier
Et puis je fume



macar de-ar fi la fel de mult tot in toate.

city of laziness and lust

am evadat aici ca ultimu setos din desertul mult prea urban, prea inghesuit si prea mare, prea strain si incofortabil mie, ca fiinta napadita de boemitate. imi iau timp, ma fabric, ma cultiv, contemplu timpul care curge pe langa mine si imi zic a e doar un val din marea pe care o am la indemana. imi bag creieru la frigider, il plimb la cinema, prin carti doar, doar o scapa de frustrati de ganduri, de oameni si o incepe sa functioneze bine si in singuratate. ma mumific in cultura si alte chestii misto, ajutat pe altii, stat cu familionu in speranta ca o sa devin candva faraonu pe care il visez desi nu stiu daca procesu e reversibil.

And I have walked these streets so long
There ain't nothing right, there ain't nothing wrong

da, ma mai sufoc uneori in aerul asta de zen fortat si autoperfectionare. si atunci respir rapid, cate putin, fara sa-mi las timp de lanturi de ganduri care sa-mi fisureze casa de sticla. nu va vreau acum, vreau sa stiu bine ca imi apartin si ca imi pot fi destula. ca fericirea nu-mi sta la voi. ca libertatea inseamna sa ai curajul sa-ti oferi toate variantele inclusiv cele care te fac sa suferi. m-as transforma intr-un spirit si as umbla printre voi studiindu-va sa vad daca va sunteti credinciosi voua inseva macar atunci cand sunteti singuri. sa vad daca va e dor de mine sau doar de persoana cu rolul ala. am sa vad cat pot sa traiesc cu golul umplut numai cu mine. pana si ce scriu e infect. pentru ca m-am saturat sa imi exploatez jegu de emotii. daca as putea sa devin masinarie si la sfarsit dupa ce am ajuns unde am vrut (unde?!) sa mi se dea centru emotiilor inapoi ar fi super. te-as da inapoi la magazin pana imi da modelu perfect. si sa vezi ca te-am luat la acelasi pret.
delirez da o fac cu o luciditate cretina. chiar masochistica. asta face lenea. restu inca nu.

Am plecat iar pe drumul meu
Plin de ghimpi şi de
Amintiri cu tine.
Dar tu de ce dracu nu vii
După mine?

finding atma

have you ever told a lie

that was true more than truth

because truth it had lied

all its life when it spoke to you?

mi-am turtit creierii si mi i-am umflat cu pompa la loc zilele astea, mananc din stiinta si cugetarile altora ca sa ma umplu pe mine de lipsa ta, de discutiile interminabile si vorbele scurte pe care nu le-as accepta niciodata din prima, ca o adolescenta furioasa de 17 ani in fata unui batran impacat cu lumea, si tot sar sa stii, ma tot scald in oceanu de impacare, zen, psihologie umanista, pozitivista, citate misto, meditatie si alte chestii d'astea menite sa te unifice sa iti zica ca nu te ratezi ca nu trebuie, ca ia-o bucata cu bucata, si pe bune, chiar am invatat cate ceva, si mi-e ca o sa ma apropii atat de mult de mine ca nu o sa mai fie loc pentru nimeni. poate o sa ma transform in fiinta aia perfecta androginica, o sa fac multi copii cu mine, copii ai mintii, o sa traiesc impacata ca un ascet, un mic buddha cu proeminenta burtii in creier.

traiesc intr-un gol de timp, ca in putul din piesa de teatru, si nu inteleg de ce atata agitatie deasupra, pana la urma atata vorba si gand nu te inalta cu mult mai sus. sa treci prin iluzie, sa taci, sa o stii si sa o pastrezi, sa o contempli si sa o aduci inapoi atunci cand e nevoie, maestre Houdini. si sa ai incredere. mare incredere, nu stiu inca in ce. in general in bine. si in raul bun. lumea nu te va depasi

show your face to the sky

on a night when the skies echoe sounds

from inside of your mind

on the stage that you shone

where the sun did become you

and move with your thoughts

through the sighs and the scenesof the worlds

you have seenand the sights that have been

your reflection in shadows and dreams?

si toate lucrurile care inainte te omorau isi pierd importanta

anhedonic

Lili,

dupa 3 zile de presupusa distractie am ajuns cu capu intr-un butoi din metal urland si asurzindu-ma singura, de fapt sunt cam cele mai lucide momente din ultima vreme, din amorteala in doze mici, naturale si artificiale. Lili vreau timp cu tine, sa stam ca doua schizoide pe banca mintilor noastre comune si certate, sa ne privim in ochi fara pleoape Lili, sa stiu cine esti cu adevarat, sa stiu ca poti sa fii ceea ce vrei, sa stiu ca daca am sa sap tunelu asta prin care iesi la suprafata o sa stralucesti, o sa fim fericite, dar mi-e frica, al naibii de frica ca tu nu existi, ca doar eu te-am creat, mi-e frica si sa nu cred in tine pentru ca daca tu chiar existi si ai pleca, si ce viata as mai duce eu fara ochii tai, prin care privim amandoua dar pe care ii privesc numai eu. Nu stiu ce fiica de regina oi fi tu Lili, cum incerci tu sa-mi controlezi drumurile, cum ma santajezi cu orgoliul si mandria ta, si totusi nu te dezlipesc de mine, nu, pentru ca as fi si eu mediocra si normala, sau chiar vreo intelectuala multumita da fara nebunia pe care mi-o dai tu m'as speria cateodata cand privindu-ma in oglinda n-as vedea pe nimeni, nimeni interesant, nimic exceptional, macar deosebit.
Quo vadis, Lili?

Otilia

Otilia e fata care atunci cand nu doarme aproape ca viseaza. de fapt n-am putea spune exact in ce stare de constiinta se afla, fiindca, odata trezita ochii ei se intorc spre inauntru. Ce o face pe ea atat de diferita sunt ochii ei de sticla, albi, laptosi. Irisul sau mov, adevarat, n-a fost vazut niciodata pentru ca ea priveste lumea reflectata in spatele ochilor, pe o pata neagra, ca un ecran de la cinema. atunci sta cu obrajii in palme si ochii intredeschisi lasand sa se vada irisul verde, construit din reflectia frunzelor, cerului si marii, ca mama ei si ceilalti sa nu se sperie atunci cand vor vrea sa-i priveasca ochii albi. Daca intr-o zi Otilia si-ar deschide ochii cu irisul cel adevarat spre lume, s-ar speria si probabil ar orbi de la lumina ce inconjoara toate lucrurile, mormanele de lucruri pe care ea le vede inghesuite intr-o pata neagra, pe creierul tesit, ca un ecran de cinema...

L'air des cedres

Ieri am fost sa vad poze facute de Otilia de prin toate colturile lumii. Imi descria viu ce-i in fiecare din cele 200 de fotografii ai ochilor ei.

no love, no glory, no hero

Traiesc spirala disperarii mele. Ferice de aia care se plang ca au o viata circulara, care au impresia ca bat pasu' pe loc. Spirala mea nu e ascedenta, se scurteaza, sa interiorizeaza, se strange in jurul meu ca un sarpe boa, hipnotizandu-te pana ajungi sa il simti strans de gat, pana il simti rece peste tot corpul, pana incepi sa te sufoci. Si pe masura ce mergi pe spirala dispar oameni din jurul tau, pleaca sau se intorc cu spatele, tu mergi ca prostu crezand ca apar altii fara sa vezi ca pe masura ce distanta e mai mica nu ai cum sa intalnesti lume. Intr-o sambata seara te trezesti ametit de atata invartit intr-un picior pentru ca astia 5 cm patrati sa singuru loc pe care il mai ocupi pe lumea asta. Libertatea ma stranguleaza in loc sa ma elibereze. Orasul asta mare si plin de oferte nu inseamna nimic daca nu am cu cine sa ii umplu colturile. Si sunt mult mai multe colturi decat dincolo.Cred ca o sa-mi putrezeasca creieru de atata singuratate si frustrare. Ma simt ca cea mai stearpa femeie din lume, care ajunge la menopauza dupa ce toata viata s-a chinuit sa faca copii.Eu m-am chinuit sa fac prieteni. Acum stau aliniati ca niste bibelouri goale pe dinaintru si nu mai reusesc sa-i umplu cu nimic. Nu mai stiu la ce as putea sa-i folosesc. N-am inteles niciodata papusile de portelan cu care nu poti sa te joci. Si daca le sparg si pe astea cu ce raman?M-am saturat sa ma am pe mine, m-am avut de atatea ori, ma stiu pe de rost, parca mi-as imparti corpu cu o fata batrana.

This time, This place
Misused, Mistakes
Too long, Too late

Ma intreb cat mai dureaza pana se intampla ceva. sau daca nu ma mai viseaza nimeni?

There's a blade by the bed
And a phone in my hand
A dog on the floor
And some cash on the nightstand
When I'm all alone the dreaming stops
And I just can't stand
So goodnight moon
I want the sun
If it's not here soon
I might be done

In search of Sunset

We cross our bridges when we come to them and burn them behind us, with nothing to show for our progress except a memory of the smell of smoke, and a presumption that once our eyes watered.





- Toti fluturii sunt liberi.


- Asta nu mai e, de ce il tii in palma?


- Nu l-am prins eu, el s-a asezat. O fi sinucigas.


- Destept. Daca moare o sa devii prizonierul lui.





Un filozof cred spunea candva ca metafora deosebeste oamenii de animale. cata metafora ne mai permitem, cat de complet lipsiti de ea sunt unii, sau ingrozitor de banali si conformisti in ea altii, atat cat sa nu batem la ochi, sa nu parem usor dezaxati sau prea noncomformisti. dupa cum spuneam marea frica a omului e inadaptarea. o sa ne creasca foarfece intr-o zi in loc de maini daca supravietuirea ar depinde de asta. yes, Edward. ca niste insecte, unele foarte reale, palpabile, cu unghiuri drepte, practice si neslefuite altele colorate, blurry, zburand drogate de propriul vis in care traiesc. M-am trezit si eu, jumate metamorfozata, fortat oprita de antena din emisfera stanga, uitandu-ma crucis la mine, fiecare ochi vazand altceva, fiecare parte descurcandu-se in una din lumi, niciodata destul, prea colorata sau prea concreta, stiind de toate dar niciodata destul, impresionand prin originalitate dar niciodata semanand cu totul pentru ca ceilalti sa te identifice cu ei. undeva atarnata pe o panza pe care ai inceput sa o impletesti singura, si n-ai reusit sa o termini pentru ca gaseai alta ideea de model. undeva in amurg cautand aceeasi diformitate la alta insecta, ca se le puneti cap la cap, sa iasa doua intregi diferite.





ma contemplu prin gaura asta a cheii din mine, mai rau decat un voyeurist convins. cum sa nu fie placerea dubla privindu-te, si fiind in acelasi timp in actiune, privitor si beneficiar al placerii. partea proasta e frustrarea omului de dupa usa. pentru ca desi sunt la fel el nu poate sa se alature, nu pentru ca ar fi incuiat ci pentru ca nu se cuvine. si trebuie sa stea cineva de paza. si cand omu de dinauntru e singur, ceea ce il face trist pentru ca nu stie ce altceva sa faca decat sa se simta bine, voyeurul nostru trebuie sa stea in continueare de paza, sa se faca ca nu se uita cand trece cineva, sa salute si sa intrebe de vreme. poate sa si uite.nu-si da seama ca blocheaza intrarea. cine ar intra intr-o camera cand mereu e cineva la usa, amabil dar expeditiv.atata egoism degeaba. oricum e frustrat. mai degraba nu stie cui sa ii dea voie, daca e destul de bun pentru spectacolul pe care il vrea, daca actorul care l-a parasit pe cel dinaintru mai poate fi inlocuit cu cineva cel putin la fel de bun. partea proasta e ca stand atat de mult pe dianfara, si vazand atatia oameni, stie sa recunoasca ce nu vrea dupa cateva minute. degeaba cauta in spatele ochilor, mainilor, hainelor, celule si sinapsele, pielea, nebunia, descarcarea pe care o aduce intrarea in camera. cum crede ca vede ceva are senzatia ca se minte, cum i se pare ca simte isi pune lupa in actiune. ar incerca ceva inedit, nou, dar ar trebui sa dea buzna pe usa. sarman voyeurist, o fi creierul cel mai erogen organ dar partea prosta e ca tot el tine de usa.

de ceva vreme imi tot vibreaza diafragma, parca vad pasii care o lovesc, unii dintre ei sunt facuti de picioarele mele, imi vad pantofii, simt muzica asta cum imi strange stomacu si imi subtiaza ochii. undeva o pestera din spania, un bordel imputit din argentina unde pielea se amesteca cu transpiratia, cu violenta, cu semi-intunericul, cu viata nebuna, picioarele impleticindu-se calcandu-se, sarind, lovind in podeaua aia parca ar vrea sa omoare gravitatia sau sa se scufunde in ea, sa se contopeasca cu noroiul in loc sa faca slalom printre balti stropindu-se...tocuri cioplind in inima, pana ajunge sub forma de flacara,pana explodeaza in sute de bucatele pe care poti sa le pipai sa le strangi, pulsand inca in pumni.






Everyone has a shadow. And the only way to get rid of a shadow,is to turn off the light. To stop running from the darkness, and face what you fear. Head on.

Libertango. cate apusuri ma m-ai lasi sa infrunt singura?

back to the new black - reinventing grey -

Spaţiul e paradisul, timpul este infernul - Cartarescu

infernul timpului vine din circularitate. inevitabil lucrurile ajung in impasul in care au mai fost odata. ca in spirala evolutiva trebuie sa treci pe unde ai mai fost ca sa ajungi mai sus. cat de sus? ma intreb constant dupa fiecare sacrificiu, compromis, purificare prin suferinta si renuntare sau pur si simplu abtinere. ca baronul Munchhausen care se ridica singur tragandu-se el insusi de par. un sut in fund e un pas inainte doar daca vrei sa pasesti, nu te intreaba nimeni cand esti gata sa mergi.singur. cat de departe? pana cand pierzi tot ce stiai ca e in jur, pana cand peisajele nu iti mai sunt familiar de comode si ajungi acolo, unde iti era frica. acolo e locul de care fuge fiecare, e constiinta realului, a efemeritatii, a rolului pe care de fapt il ai in marea care se invarte in jurul fiecaruia, dandu-i senzatia ca e doar in jurul lui. ca sa nu uiti ca exista acolo, ca sa nu uiti de tine, ca sa mai simti desi amigdala si tot sistemul limbic e lasat uitarii de lobul tau frontal mielinizat
exista sutul in fund si autoridicarea. eu l-am simtit mai degraba ca pe un pumn in stomac, fiecare cu organul lui sensibil.

ca sa evoluezi trebuie sa te intorci, sa retraiesti, sa restructurezi si tzac, mai departe. rapid, intens si fara timp aiurea de ros unghiile. pentru ca oricata alinare ai gasi in ce ai scris atunci, in ce traiai atunci (si da!, parca te-ai imprieteni cu tine din perioada aia)trebuie sa o rupi. si cu tine, nu numai cu el. sa te lupti si sa te iubesti, sa te devorezi si sa te degusti ca un canibal masochist. de fapt nu trebuie, dar instictul de supravietuire te invata. asta daca nu il refuzi, ceea ce mi se pare totusi indecent de extrem. nu de murit n-ai sa mori fara drogu' in care iti puneai bazele, pe care il stiai acolo la nevoie. sa mori in public nu se facea nici pe scena tragediilor grecesti. mergi ca hector, lupti stiind ca o sa se termine pt tine undeva si nu din cauza greselilor tale si dispari din peisaj fara scene telenovelistice. oricata mandrie ai avea si ti-ar placea ca ceilalti sa iti ingrijeasca ranile, sa te aclame, daca nu observa nu poti sa le fluturi cu ispravile tale pe la nas ca o pereche de chiloti intr-o mana de vanzatoare din piata. mori cu demnitate, istoria de uita. n-ai fost incomod. si nici sclipicios. dar ai avut de ales intre sa te imbraca in gablonturi ca sa atragi atentia sau a-ti pastra picatura de aur sub armura.

la 18 ani mi-am propus sa ma adaptez. oriunde. sa am succes, sa fiu privita, admirata, dorita in grupuri, curtata etc. ajutata si de maturizarea asta biologica care nu ne iarta pe niciunul am reusit sa uit de adevaratul motiv pentru care era darknimph, sa uit de melodii, de formatii, de stari, si din pacate chiar de oameni care simti ca te trag inapoi intrun trecut pe care nu-l mai recunosti. cand mergi la inaltime nu te mai uiti in jos. nu de alta da ametesti si cazi si nu ajungi nicaieri. poti sa risti si sa le faci pe amandoua. eu n-am vrut. acum ca sa urc zor nevoie tre sa ma uit in jos sa vad de unde am pornit. treaba ce ma face sa-mi fie putin scarba de lasitatea de a ma uita inapoi si totusi multumita ca am facut-o. nu stiu de ce. am fost confortabil. a fost virtual, fals? probabil. nu vreau sa stiu cat de aproape de made in china sunt. din cate vad nu destul. e lucru mare sa fii made in china, esti accesibil, pari de firma, nu trebuie sa se consume prea mult pt tine. si dai bine. plus k mai sunt atatia ca tine. deocamdata sunt doar big in japan.

rumegand amintiri pe care din fericire calculatorul si laptopul le-au triat scuipandu-le in timp impreuna cu virusii, inchei acest cerc printr-un fragment dintr-un blog vechi, cu o melodie cu care a inceput o curba din spirala asta si consumul unui drog, halucinogen, narcotic si excitator intr-unul cu perioade lungi de dexintoxicare, tolernta ridicata si cele mai nasoale stari de sevraj

"si...piesa asta este despre o persoana..care e departe acuma..."
-de ce asculti ?

-cum adik de ce?

- simplu` ... missing something or someone ? ... or ... ? doar iti place ..

"cu tot ce n-ai sa-mi dai....cu n-am sa-ti spun...am pierdut.."
-dar de ce e greu ? unde incepe ceva .. se termina .. altceva ? este obligatoriu ? daca nu termini precedentul .. se aduna prea multe dupa aceea i guess...
"n-am crezut ca vei pleca curand in nori...de fum arzand"
-so..it's like a goodbye...adik...se inchide..cercul-no .. it`s not a good bye it`s a " la revedere"
"o zi macar de-ai sta cu mine-n gand...."
-and...think about wat i've asked u
-da .. m-am gandit si azi ..

"si unde vei pleca din lumea mea...a-mara lumea mea...."
-nu ma simt ma aiurea .. ma comport ca si pana acum .. oricum nu-i nimic de facut ... tu incepi scoala iar eu plec la bucuresti .. asta ar cam fi drama verii sau zilei sau saptamanii mele
sau anului asta ...
si trecut

"ai fost un prost il intrerupse fata.Nu trebuia sa visezi,trebuia s-o iubesti...."
-pai .. parca au trecut okii aia pe langa mine ... si dupa ce ca toata vara i-am lasat sa stea departe .. acum trebuie sa-i las de tot ... sa-i las intr-o speranta ... okii aia .. adik unici ...

sfarsit si inceput de lume

la revedere frumoaso a fost ceva trist pe care sa-l iei cu tine in paradis

e melodia mea de inceput de an, pe care o fredonam acum vreo 2 ani. inutil sa mai faci vreun bilant pentru ce a fost, o previziune pentru ce vrei anu' asta. inutile regrete pentru un timp petrecut intr-un fel pe care la momentu respectiv nu vedeam cum as putea sa-l petrec altfel. pune fraul pe viata si zi diiiiiii. caci lumea e un etern nesfarsit atunci cand o simti cum palpita langa tine, atunci cand esti in ea. sfarsiturile vin doar atunci cand iesi din ea, cand stai. asta ne face dependenti sa fim in ea. cum sa traiesti cu un sfarsit in tine? dependentii de diferite narcotice, sunt bolnavi de independenta in fata lumii. boala lunga, moartea sigura.

they don't laugh at jokes

they laugh at tragedies

si timpul tau, ca o placinta din care mananca toti, din care vor toti, din care vrei sa dai tuturor, incat ramai nemancat, ti-e si frica sa nu-ti ramana in gat, sau te enervezi si musti pana iti ramane in gat. nu poti sa-l digeri singur. singur? parca n-ai fi singur. adica fiecare mesteca pentru el. digera la el. da macar e atmosfera cand mananca mai multi nu? numai oboseala de la sfarsit, cand strangi singur, si vezi cat a ramas, oboseala asta cand scrii, daca mai poti sa scrii, daca ti-a mai ramas vreo farama de placinta, daca mai poti sa mesteci, daca si iar...iti trebuie un motiv intemeiat sa mananci singur bucata cu scrisu. as putea totusi sa mananc de placere. e atata placere pe lumea asta pe care ne e frica sa o descoperim, si uneori pentru putina ne chinuim atat.

lady lights a cigarette,

puffs away, no regrets

takes a look around, no regrets no regrets

says "I am free", sings so soft as if she'll break

uneori imi vreau si eu placinta mea inapoi. no regrets? sure, that would be perfect. si undeva cateva clipe simti dureros cum esti, cum a trecut nu un an, ci timp, viata, momente, sa il masori in ani e ca si cum ai masura aerul in kilograme. undeva intr-o zi de ianuarie 2009 exista Anca...

lady lights a cigarette

puffs away

and winter comes

and.... she forgets