happy end (of the year)

un pian nostalgic si un saxo usor animant printre randuri

mai ninge, mai sta. prin mine plutesc pasi catre toate locurile, catre toate sarbatorile. nu e de craciun, e de la iminentu an nou starea asta. craciunu e saxofonu. desi un alt an ar putea fi numarat din fiecare secunda. depinde de unde pana unde il calculezi. asa au vrut oamenii sa numere anii impreuna. sa se culce veseli pe 31 si sa se trezeasca plini de responsabiliati pe 1. sa numere sa scada sa adune sa imparta, sa se desparta. de ce nu e viata un continuu in care sa nu mai numeri nimic? ca un patinoar. aluneci. nici sa nu mai numeri pasii pe care ii faci. nici sa nu mai pasesti. sa lasi urme lungi pe gheata. crestaturile tale. pasii nu lasa urme decat in noroi.

amestec visele

de ceva vreme traiesc cu o frica. simt ca undeva aisbergul de sub mine se topeste, desi e tot mai frig. nustu daca de la incalzirea mea globala, de la faptul ca incalzirile, de orice fel, mai ales sufletesti s-ar putea sa-mi topeasca curaju, lupta asta continua de a fi ceva din ce mi-am propus. stai un pic, de ce mi-ar topi binele tot edificiu pe care l-am construit cand mi-a fost rau.

undeva firele din mine fac scurticircuit. undeva privirea spre viitor se incetoseaza. si n-as privi, zau ca nu m-as uita incolo, daca n-as vedea cum prezentul e ca un val care merge incolo. si eu mereu in varf. eu facand surfing pe timpul vietii.

devin compulsiva. sau eram. dar obsesiile stranse bocane de cele mai multe ori si sunetul asta e groaznic. bocane pe podeaua mintii asteia si asa prea fluide sa suporte un picior.

daca dumnezeu ne-a facut dintr-o coasta eu de ce ma simt o impletire de roci? vulcanice si luturi.

"Inima unei femei bate mai repede decat cea a unui barbat." si face mai mult zgomot.

mi-e tot mai usor sa ma asez, mi-e tot mai greu sa ma ridic.

raza roza

azi am vazut curcubeuu, cat p-aci sa-l ratez cu ochii in picaturile de pe asfalt. ciudat, incepe sa-mi placa toamna, ca niciodata, nu sufeream anotimpu asta, mirosea a despartiri, a frig, sabota vara si plaja si marea, arunca cu treburi, era ca un pod trist pe care tre sa treci pentru ca stanca din spate se surpa. de fapt e un fel de furtuna arteziana.da furtuna. asa mi-au vrut degetele.

mi-e pofta sa scriu. sa scrijelesc cu stilou, cuvinte multe, adunate, cu orgoliu literar, cu pretentie de emotie camuflata artistic, cu banal imbracat si dezbracat in moduri subtile sau exagerate. sa scrijelesc realitatea pana la vis, pana la vid, pana la uitare, si aducere aminte dintr-o alta dimensiune. sa ma opresc cu un pas inainte de tot, sa trec cu un pas peste ce e adevarat. sa ma joc, sa cred, sa ma implic, sa simt, sa sterg, sa admir, sa ma imbat cu orgoliu, sa ma dreg cu bunatate. sa musc din iubire. sa nu mestec, sa stiu ca fiecare por devine o molecula din mine. sa inghesui toate lucrurile intr-un sac, de care stiu ca o sa am nevoie candva, mai ceva ca ala cu jucarii.si cu lili.

alize

pas cu pas pe linia asta alba ce inconjoara terenu. nu ma mai arunc in el. am strans atat e timpu pentru masurat.pentru inconjurat. urmeaza momentu trec la altu sau tundem gazonu din nou. nu e cerc e ditai dreptunghiu.

imi plac razele de soare trantindu-se pe fata ta intr-un unghi in care iti vad doar zambetul si o suvita razleata.

ma simt de parca as avea un ditai colieru de diamante si nu am cum sa-l port pe strada ca nu se potriveste cu ambianta asta citadina si e prea pretios.

intamplarile mi se creeaza singure, si asta e bine, mainile mele nu mai trebuie sa lucreze, pot sa stea asteptand sa fie luate.

imi plac inceputurile pentru ca sunt departe de sfarsit. n-am invatat sa-mi placa si sfarsiturile fiinda sunt aproape de alt inceput.

gandesc in fragmente, simt in curgere. e mai bine decat era invers.

departe, in mine

azi mi s-a facut o pofta nebuna de pantofi de lac. daia mici negrii cu bareta, sau mai bine, aia rosii care mi-au fascinat copilaria, pe care nu i-am avut niciodata. si sosete albe.

azi am sperat atat de mult in cat s-au imprastiat si norii. de fapt nu cred ca asteptam sa se intample ceva, era doar o starea pe carea ti-o da speranta.

nu m-au mai emotionat de mult aleile, liceu, parcu. si nu puteam sa nu ma gadnesc de ce naiba ne grabim sa ne apucam de fumat, sa fim sexi, sa ne cataram pe tocuri, sa ne luam masina, sa ne luam gagiu cu masina. cautam adevarul dincolo de portile alea si lucrurile pe care le vroiam devin alte porti pentru noi. cand renuntam si la ele ramanem cu sentimentu evadarii, da nu stim unde si de ce. mereu vrem sa sarim pe geam, sa lipsim, sa mergem undeva unde e fun, unde e mai bine. am depasit toate cercurile concentrice in care ma invarteam, si mi-am desenat altele ca nu imi ramasese mai nimic.

am fugit.inaitne si inapoi.am stat. m-am ascuns. am asteptat sa fiu cautata. m-am catarat. am privit lumea de sus. am cazut. ma priveau de sus. de ceva vreme merg.

am ajuns aici.cu spatele la perete.

Nomadul, sfarsitul de vara

sunt un aluat pus la copt. de multi ani. din cuptor in cuptor. cu de toate. o sa ma ard de tot daca nu se prind astia ca nu mai rezist. vor sa ies perfect. nici prea prea nici foarte foarte.asa cum ii sta bine unui aluat. as plezni daca as putea.sa le arat ca rolu meu nu e sa ard ca prostu aici asteptand sa ma umflu. mai bine ma faceau o amarata de paine sau mai stiu eu ce. asa simt ca la scoatere o sa fiu complet inutil.

o seringa cu flori.doua coaste rupte in imbratisarea vantului. amar amar. scarba.greata. capu meu ca un acvariu in care nu poti sa prinzi pesti, desi ii vezi pe toti. care de care mai colorat.culoarea dementei. galben fosforescent si rosu sangeriu. prins undeva intre plastic si esenta vie. nu stiu inca. inot. pentru cat timp? inot si in acelasi timp pescuiesc, si in acelasi timp acvariu ala sunt eu. cineva n-a taiat foaia asta la timp. macar rupe-o. sa citesti nebunia in colturile neuniforme. sa rontai ce-a fost in plus. in plus, nu stiu de ce. de ce nu incape totu',de ce totu' daca ar fi tot n-ar avea loc.

peste tot franturi. fracturi. sentimentu meu isi tot rupe cate o mana un picior. pe principiu daca te doare stii ca traiesti. pana cand ii rupe cineva gatu.pac pac. atunci stiu ca a existat.

creieru meu ca un pumn de magician din care tot scoate o esarfa colorata si nuu se mai termina.iar culorile alea.haha.

august rushes

Vara-i o ciocolata. Ti se face rau de la atata dulce da cand se termina ai mai manca un pic.

Ma scindez ca un morcov pe care il tai sa-l bagi la mancare. din ce in ce mai multe felii apar. daca le lipesc la loc mi-e frica ca devin mai mare decat eram inainte. mi-ar placea sa seman cu un acordeon.

cre ca undeva la varsta asta ar trebui sa consemneze aia in cartile lor de psiho o mare criza. sa ma desprind de perioada mea de adolescenta e o chestie dureroasa si complet lipsita de fun. unde intram pana acum din vis in vis, care de care mai maret, mai colorat acum nu-mi pasa. unde era o chestie poetico-idealista-nostalgica acu e oleaca de amaraciune si ironie si logica. parca am trecut de la animatii 3d la un amarat de joc de sah alb-negru, cu 64 de casute maaxiim.te duci mai incolo iesi din joc. am facut drumul invers al lui Alice. nu mai scrie pe nimic bea-ma pe nimic mananca-ma. nu mai imi ies picioarele pe usa, capu pe geam. ma limitez sa nu ies din camera. si jur ca i-as trage una geamului asta uneori sa il fac bucati. nici o magie, nici un palarier nebun(s-a asezat la casa lui).

da bine. maretia lucrurilor simple.o da. pai daca altceva nu te mai bucura la varsta asta. daca lucrurile complicate doar te obosesc.ce cliseu de cacat.
tot imi repet chestia aia, nu omori cu explicatia toate lucrurile. nu pot sa ma abtin e boala mea. caut samburele, esenta iar cand il gasesc imi dau seama ca lucrul pentru care il cautam nu mai e de mult valabil, vrut, dorit. a ramas doar reflexu de cautare pana la capat.

"voluptatea de a avea tot ce si-a dorit si de a inceta sa-si doreasca tot ce putut avea"

cateva boabe amare de cafea te fac sa apreciezi ciocolata aia.

opreste-mi un timp, simtind

"Fericirea ma blocheaza. In fata ei pana si cuvintele mi-o iau invers si se varsa in sucul gastric. Intelesul lor trece in sange. Dar fericirea mi-e legata de oameni. De cate ori deschid gura se aude numai ecoul zgomotului pe care cuvintele il scot, scufandandu-se. In fata fericirii sunt un scaun gol la capatul unui dig" (G. Vasilievici)

Mi-e si frica sa mai scriu. Pentru ca atunci gandesc, despic, scurm. Caut intelesuri. Intelesuri rationale, logice, articulate undeva, macar estetic. Mai presus de emotie si val. Si in general scriu ca sa faram raul, ura, tristetea si alte pacate d'astea in bucati digerabile. Binele vreau sa-l pastrez intreg. da ma provoaca sa il testez. am senzatia ca am iesit dintr-o masina de spalat care ma rotiti in toate directiile. am creieru spalat, alb, frumos mirositor. numa bun pentru niste pete de cerneala.

De ce mi-e bine asta nu vreau sa aflu. Prefer sa ma mir ca desi nu am ce imi doream acu ceva vreme mi se pare ca ceea ce am nu e mai putin sau mai rau. Continui sa imi doresc sa primesc lucrurile de care am nevoie nu alea pe care le vreau. Vointa mea e orgolioasa si un pic absurda, se intrerupe brusc pe ultima suta de metri si se intreaba dak e ok.ce-am inteles?

Incerc sa nu ma agit. Verile sunt cele mai asteptate momente si cele mai stresante. Fiecare se chinuie sa iasa maxim din ele, sa stoarca cea mai mare fericire si veselie. Nu poa' sa se intample mereu ceva. Mi-e lene sa ma chinui sa mai lupt pentru chestiile pe care le vroiam. Si incerc sa ma obisnuiesc sa imi fie bine cu ce primesc cadou de la viata. Sa merite si sa fie la nivelul alora pentru care am luptat. Si ma surprinde cand pot. si atunci zambesc fara sa-mi dau seama.

La 20 de ani eram data peste cap. La 21 nu ma mai dau peste cap aiurea. Doar atunci cand stiu ca am o saltea dedesubt. Ceilalti ar vrea sa-mi faca ordine in viata ca in dulap. Mie imi place sa zac pe hainele aruncate.

"Vreau si nu iau nici cand mi se ofera. Nu imi agat cu disperare privirea de cerul senin cand ma cuprinde tristetea. si nu incerc sa imi explic totul. Orice explicatie ucide. Si incerc sa nu ucid lasand in viata". tot George. ma simt si prost sa mai scriu ceva. geaman scindat.

Prea multa liniste ca sa iasa ceva bun in foile astea. Prea virtuale foile astea ca sa merite linistea.

backpack trip through life

m-am cam gandit sa inchid blogu' asta. capitolu' Lili is kinda over. s-a cam terminat nu odata cu anu' nou, nu cu alte evenimente remarcabile (alea s-au intamplat mai demult). pur si simplu viata devine din rotunda sferica si nu trebuie sa o tin numai de o muchie. e elastica, o arunc de perete vine inapoi. si sare. asta e cel mai important. si i-am lasat si pe altii sa se joace cu mingea si mi-am luat-o inapoi. stiau doar un singur joc. si am aruncat in altii cu ea si nu au fost in stare sa o prinda. dar e a mea, e intreaga.

intr-o vreme eram geloasa pe ceilalti. parca stateau toata ziua afara jucandu-se cu mingile lor mult mai colorate si mai elastice. si eu stateam inaintru si ma invarteam in jurul cercului meu. acum stiu ca si daca bati prea mult mingea p-afara s-ar putea sa te lase mai repede. dar eu n-as putea sa nu ma joc.

unii oameni ar face orice sa ramane in echilibrul perfect in care sunt. in binele pe care l-au construit cu atata grija. eu ii zic punct mort. echilibrul e un balans continuu pe fiecare picior. live with imperfection.
and if cupid's got a gun then he'd better shoot it
nici timpul nu se mai scurge ca un caledar sacaitor, ca un pliant care se desface in jos. e mai mult o insirurire de clape pe care alegi sa le apesi. in ce ordine vrei. jocul cu clapele. canta-mi ceva.

And if bridges gotta fall, then you'll fall, too

am multe poduri. am poduri pe care nu trece nimeni, am poduri pe care le-as ridica oricand. am poduri pe care le-am bombardat indelung ca sa cada. si sper sa fie si poduri pe care nu le-am vazut si care ti se desfasoara asa doar pentru ca esti. dar podurile sunt urmate de drumuri, si odata ce ai pasit pe unul greu te mai intorci la ele. asa ca inca imi contemplu podurile. si astept sa vina cineva de pe drum sa imi povesteasca cum e.

o cale nu e decat o cale si nu e un afront nici fata de tine nici fata de altii sa o parasesti. priveste-o, incearc-o de cate ori e necesar, apoi intreaba-te: are aceasta cale un suflet?

suna a la master Yoda, nu mai stiu a cui era.

always remember Rome wasn't built in a day
(then they've put a flame on it)

i'm too good to be gone.(from here)